Amenzi de 20.000 de lei aplicate, în weekend, de jandarmi

Redactia -

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploieşti au fost prezenţi la acest sfârşit de săptămână în zone aglomerate din judeţul Prahova, precum şi în zone cu potenţial criminogen ridicat din municipiul Ploieşti, unde au executat misiuni de menţinere a ordinii publice şi au intervenit pentru rezolvarea problemelor semnalate de cetăţeni. Jandarmii au acţionat atât în patrule independente cât şi în sistem mixt poliţist – jandarm.

Au fost aplicate 132 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea unor norme sociale, a ordinii şi liniştii publice, al căror cuantum s-a ridicat la suma de 19.200 lei. Totodată, în ziua de 13 octombrie a.c., un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploieşti, în jurul orelor 02.45 respectiv 22.50, a depistat două persoane de sex bărbătesc în zona Mihai Bravu și cartier Vest din municipiul Ploiești, la ore și locuri diferite, care la apariția jandarmilor au afișat un comportament suspect. Jandarmii au procedat la legitimarea acestora iar cu ocazia controlului corporal preventiv a celor doi tineri de 19 respectiv 29 ani, a fost găsit asupra fiecăruia câte un cuțit.

Persoanele au fost conduse la sediul poliției, ocazie cu care au fost întocmite acte de constatare sub aspectul săvârșirii unei fapte susceptibile infracțiunii de, port fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului. Dosarele cu actele de constatare urmează a fi predate Parchetului de pe Lângă Judecătoria Ploieşti.