Amenzi pentru comerţul stradal ilegal

Redactia -

Efectivele Poliţiei Locale Ploieşti au acţionat în cursul zilei de marți, 20.01.2015, în jurul orei 11.00, în zonele adiacente Halelor Centrale, în vederea asigurării liniştii şi ordinii publice, pentru prevenirea şi combaterea fenomenelor infracţionale şi contravenţionale de orice natură, pentru fluidizarea traficului rutier, dar şi pentru combaterea comerţului stradal ilicit. Astfel, polițiștii locali au aplicat un număr de 25 sancţiuni contravenţioanale, în valoare totală de 8.220 lei.

În urma verificărilor, poliţiştii locali au aplicat un număr de 14 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7.000 lei, persoanelor fizice care comercializau produse agroalimentare și nealimentare în alte locuri decât cele aprobate de Consiliul Local. De asemenea, s-a confiscat marfă de aproximativ 350 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

 Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au sancționat șapte conducători de autovehicule, care nu au respectat semnificația indicatoarelor rutiere ce reglementează oprirea și staționarea interzisă, în conformitate cu prevederile art. 111 și 142 din O.U.G. nr. 195/2002, precum și prevederile Legii nr. 448/2006 referitoare la parcarea pe locurile destinate persoanelor cu handicap marcate și semnalizate corespunzător. În urma acțiunilor întreprinse pe linie rutieră, pe străzile Vasile Milea, George Coșbuc și Gheorghe Doja, valoarea totală a amenzilor a fost de 820 lei.

Un alt aspect urmărit de polițiștii locali a fost identificarea și îndepărtarea din zonă a persoanelor care apelează la mila publică, în special în zonele intens circulate, fiind aplicate patru sancțiuni contravenționale, în valoare de 100 lei fiecare – conform Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

De asemenea, au fost legitimate 23 de persoane, mare parte dintre acestea fiind şi avertizate în scopul prevenirii producerii unor fapte cu caracter antisocial.