Amenzile nu mai contenesc pentru SC FC Petrolul
Redactia -
După ce a fost amendată de către Jandameria Ploieşti cu suma de 10.000 de lei, pentru incidentele petrecute la meciul de fotbal dintre SC FC Petrolul şi Steaua, de duminică, 30 octombrie, şi penalizată cu suma de 60.000 de lei, aseară, de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal, din cauza aceluiaşi episod reprobabil, agresarea bucureşteanului George Galamaz, de către Dragoş Ştefan Enache, pe capul clubului „lupilor” a mai picat încă un necaz de ordin financiar. De data acaeasta fără legătură cu cu partida cu pricina. În urma incidentelor de la jocul din optimile Cupei României-Timişoreana, dintre Astra şi SC FC Petrolul, Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a decis acordarea unui avertisment clubului-gazdă ,din „9 Mai”, şi o amendă de 10.000 de lei celui oaspete, pentru trivialităţile proferate din tribună, ridicând astfel la 80.000 de lei nota de plată a găzarilor faţă de diverse instituţii.
Reamintim că managerul general al SC FC Petrolul, Vivi Răchită, şi-a declarat ieri, la auzul sancţiunilor de la „Liga lui Mitică”, intenţia de a se face recurs la sentinţă (şase meciuri de acasă fără spectatori şi amenda mai sus-menţionată). Astăzi, a adăugat şi cererea, la LPF, de a permite prezenţa pe stadion a femeilor şi copiilor, pe toata durata pedepsei, constând în desfăşurare partidelor cu porţile închise. În fapt, Răchită a ţinut cont de ideea lui Gheorghe Hagi, avansată în cursul zilei de ieri, una care pare firească şi de bun simţ. Să vedem însă dacă şi LPF va ţine cont de ea.