Ana Bogdan a trecut în turul 2 la Marele Șlem de la Roland Garros, după un meci lung cu o puștoaică din Cehia!

Dragos Trestioreanu -

Ana Bogdan a trecut în turul 2 la Marele Șlem de la Roland Garros, după un meci lung cu o puștoaică din Cehia!

Început în jurul orei 19.30, pe terenul 4 de la Roland Garros, meciul din primul tur al Marelui Șlem din Franța, disputat pe zgură, dintre Ana Bogdan (25 de ani) și Marketa Vondrousova (va împlini în curând 19 ani), s-a încheiat după un ceas și 53 de minute cu victoria tenismenei originare din județul Prahova, care s-a impus în trei seturi, scor: 6-3, 1-6; 6-4, având însă destule emoții în partida cu sportiva din Cehia.

Drept urmare, Bogdan a urcat, în WTA Ranking Live, de pe locul 65 pe 59, aropiindu-se la o poziție de compatrioata Monica Niculescu, și la opt de Sorana Cârstea, care reamintesc că a fost eliminată în primul tur. Învingătoarea și ea, marți, 29 mai 2018, în turul 1, Irina Begu se află pe locul 35 în aceeași ierarhie. Dulelul dintre Simona Halep și americanca Alison Riske, din turul 1, a fost decalat pentru miercuri, 30 mai, motiv pentru care, momentan, daneza Carolina Wozniacki o devansează pe româncă în WTA Ranking Live.

Următoarea adversară a Anei va fi una doesebit de puternică, prezentă pe poziția a 12-a în topul WTA, este germancă și se numește Angelique Kerber, care a dispus de o compatrioată, Mona Barthel (6-2; 6-3), pentru a accede în turul al II-lea de la Grand Slamul de la Roland Garros.

Foto: www.pariuriX.com și www.rtv.net