Ancheta DNA a determinat Primăria Ploiești să treacă în fondul de rezervă ultima rată din contractul cu „Lupii Galbeni 2012”!

Redactia -

Ancheta DNA a determinat Primăria Ploiești să treacă în fondul de rezervă ultima rată din contractul cu „Lupii Galbeni 2012”!

În urma descinderii procurorilor din cadrul Seriviciul Teritorial Prahova al Direcției Naționale Anticorupție la sediul Primăriei Ploiești și a anchetei ulterioare a acestora, consilierii locali se vor reuni în ședință, vineri, 7 februarie 2014, pentru a dezbate și vota un proiect de hotărâre ce prevede trecerea în fondul de rezervă a ultimei rate din contractul semnat între municipalitate și Asociația „Lupii Galben 2012” și având ca obiect premierea jucătorilor și a staff-ului tehnic de la echipa Petrolul, pentru performanțele reușite într-un sezon competițional. Reamintim că CL Ploiești a votat asocierea și s-a obligat să achite suma de 2 milioane de euro, pentru o clasare pe locurile 1-5, respectiv 1 milion de euro – pentru pozițiile 6-10, plus încă un milion, pentru adjudecarea Cupei României-Timișoreana. Întrucât, „lupii” au terminat sezonul 2012-2013 pe locul 3, în ierarhia Ligii I, și au câștigat și finala competiției KO, pe 1 iunie, în dauna formației CFR Cluj, Primăria Ploiești trebuie să le achite suma totală de 3 milioane de euro, plătibilă în câteva tranșe. Până în prezent, performerii au încasat suma totală de 1,7 milioane de euro, urmând ca, până la finele sezonului 2013-2014, să primească și restul de bani. În situația în care consilierii locali vor vota pentru trecerea celor 1,3 milioane de euro rămase de achitat, în fondul de rezervă, ca urmare a declanșării anchetei DNA, asta nu înseamnă implicit că nu vor mai fi alocați banii. Evident, dacă premierea se înscrie în limitele legii, așa cum a constatat deja Curtea de Conturi. Este de presupus ca ancheta să se termine până la finele sezonului în curs, așa că trecerea banilor în fondul de rezervă, până în luna iunie 2014, nu i-ar afecta în vreun fel, acum, pe fotbaliști și staff-ul tehnic. Ar fi un fel de… frecție la un picior de lemn. Dacă se va găsi însă ceva ilegal sau se va constata că ar exista motive care să conducă la rezilierea unilaterală a contractului de asociere, existând o astfel de clauză, prin care se exemplifică situațiile în care actul oficial poate deveni caduc, verdictul ar afecta, în principiu, doar viitorul sezon. De subliniat că Primăria Ploiești și Asociația „Lupii Galbeni 2012” sunt legate contractul pe o durată de cinci ani competiționali consecutivi, primul fiind 2012-2013.

Ciudat însă, într-o intervenție a sa la televiziunea sport.ro, acționarul unic al SC FC Petrolul, totodată președinte al consiliului de administrație al acesteia, Daniel Capră, a declarat că „banii erau pentru primele din sezonul trecut. Acum, aşteptăm finalul anchetei DNA, nu cred că ăsta e rezultatul final. N-o să ne prăbuşim, suntem departe de acest lucru. O să dăm prime exact aşa cum am promis. La echipă nu există întârzieri contractuale. Am încredere că banii se vor plăti. Contractul cu primăria este pe cinci ani. Asta înseamnă că ar trebui să primim prime pentru încă patru ani. Luăm două milioane de euro pentru o clasare pe locurile 1-6, un milion – pentru locurile 7-10 – şi încă 1 milion, pentru câştigarea Cupei României”. Ciudat DNA_Ploiestiînsă nu numai că, până în prezent, se știa că premierea se face cu 2 milioane de euro, pentru o clasare în intervalul pozițiilor 1-5, respectiv 1 milion de euro, pentru 6-10, i și pentru că, în raportul de specialitate al HCL nr. 466/20.XII.2012, deasupra semnăturii directoarei Iulia Alexandru, se scrie negru pe alb că premierea se face pentru o clasare între primele 10 echipe, inclusiv, din Liga I, la finele unui sezon competițional, fără a se specifica și pozițiile obligtorii pentru fiecare sumă de bani acordată.

Referitor la acest caz, Ioan Niculae – patronul Astrei Giurgiu, contracandidată a Petrolului în lupta pentru cucerirea eventului ediției 2013-2014, echipă care își desfășoră activitatea curentă, de fapt, la Ploiești, pe arena din cartierul 9 Mai – a spus, pentru siteul ro.stiri.yahoo.com: „Atâta timp cât s-a angajat să plătească acea sumă, Primăria Ploieşti trebuie s-o facă. Faptul că nu era legal să o facă, asta e altă treabă. Totuşi, nicăieri în lumea asta, sportul nu e tratat ca orice altă afacere. Trebuie să existe o lege a sportului, la fel ca oriunde în lume. Eu nu m-am gândit să apelez la primăria din Giurgiu. Dacă vreau să premiez jucătorii, atunci le dau eu bani. Nu mi se pare normal ca trei sferturi dintre echipele aflate în prima ligă să primească bani de la primării”.

În ceea ce privește ancheta procurorilor de la Serviciul Teritorial Prahova al DNA, a apărut informația că ar viza suportul legal al două hotătâri de consiliu local, respectiv nr. 220/2009, privind „preluarea prin cesiune a mărcilor OSIM deţinute de Federaţia Sindicatelor Libere din Petrol, precum şi măsuri premergătoare de preluare a acţiunilor de la SC FC Petrolul Ploieşti SA Ploieşti“ şi nr. 106/2012 „privind aprobarea Acordului între SC Hale şi Pieţe şi Luca Liviu, Bercea Florin, Alexandru Eduard, Sindicatul Naţional Petrom Energie şi Capră Daniel, Capră Alexandru Daniel, SC JIF SRL“. Parcă, ne întoarcem de unde am plecat!