Anul căderii „perucilor”, pe arena Ilie Oană. Ultimul eșec al Petrolului – cel cu o viitoare adversară din play-out

Dragos Trestioreanu -

Anul căderii „perucilor”, pe arena Ilie Oană. Ultimul eșec al Petrolului – cel cu o viitoare adversară din play-out

„Podoaba capilară” a Petrolului a început să se rărească din iarna acestui an. Anunțul intrării în procesul de insolvență a acționat ca un distrugător. Brusc, arena pe care, din primăvara lui 2012 și până atunci, aproape că nu era echipă din Liga I care să nu fi plecat pe scut, găzarii au început să piardă meci după meci, acolo. Însă, plasată sus în ierarhie și cu destule puncte acumulate după tur, formația lui Mircea Rednic… avea de unde să piardă. Adică era atâta cheag, încât căderea finală să fi fost cât de cât suportabilă. Nu s-a învățat apoi, însă, nimic din lecția intrării în insolvență. De fapt, din apăsarea insolvenței asupra psihicului jucătorilor, una care a durat șase luni. Vacanța parcă a venit ca o ușurare, în loc să fie prilejul de conștientizare a riscurilor de a merge mai departe cu un efectiv cu mult inferior celui care a acuzat starea de fapt și a căzut de pe podium până spre mijlocul clasamentului. Urmările greșelilor de-atunci se tot adună și se acutizează chiar, din toate punctele de vedere, după cum se observă cu ochiul liber.

Sâmbătă seară, pe un stadion cu o asistență de nici o mie de iubitori a fotbalului, hai să fi fost vreo 7-800 de fani ai Petrolului, plus 20 ai trupei CSMS Iași, pe un teren nici mai bun, dar nici mai rău decât la precedenta confruntare de acasă, găzarilor li s-a dat cu barda în cap, parcă într-un deja-vu, încă din debutul meciului. Așa a aflat și debutantul de pe banca tehnică a ploieștenilor, Mihai Stoichiță, cum a fost chestiunea cu… blestemul debuturilor de meci de pe „Ilie Oană”, din primăvară. Un blestem care a reapărut, încet-încet, și în această toamnă.

Un eurogol – șut cu stângul în cross, sub bară, din colțul careului mare, de pe dreapta (minutul 4) – al unui fotbalist care jucase ceva vreme pe fosta arenă, Vasile Gheorghe (FC Ploiești, devenită… Astra după promovarea în primul eșalon, grupare la care și-a și continuat cariera, pentru o vreme), a semănat, ca șoc, cu reușita lui Ciucur, de la aceeași poartă, de pe 9 martie 2015. Atunci, Ionuț Voicu – căpitanul de sâmbătă – i-a pasat lui Onduku, aseară aflat la loja oaspeților, alături de președintele executiv Florin Prunea, și africanul l-a pus pe Ciucur, revenit în vară la Pandurii, în postura lui… Messi. în fața lui Pecanha! Acum, ulterior scorului de 0-1, a survenit repede egalarea. Benga (13) a preluat elegant, cu pieptul, o centrare de pe stânga pe dreapta a unui Varga reprimit în lot, titular integralist, dovedindu-se cât de scurt e drumul de le pedeapsă la iertare, și-a așezat mingea pe șut și i-a devansat pe Țigănașu și Grahovac, care au încercat disperați să se opună. La 1-1, Petrolul a mai început să miște, să plimbe obiectul de joc mai cu inventivitate. Moussa s-a „bătut” cu fundașii oaspeților, care l-au umplut de nervi până a văzut „galben”, iar coechipierii lui au atacat căutând să profite de vreun assist al tunisianului. Cu tot jocul ceva mai bun decât cel din „Groapă”, ca și acolo ocaziile de gol ale Petrolului au cam lipsit. În afara reușitei lui Benga, doar Nepomuceno, de la 17 metri, puțin lateral dreapta, și-a cadrat șutul, dar fără probleme pentru goal-keeper-ul moldovenilor. În acel moment, internaționalul din Curacao a egalat raportul de oportunități de a înscrie, unul îngrozitor de sărac: 1-1! Același ca la numărul de goluri marcate, în fapt.

La fel s-a întâmplat și în mitanul secund, cu diferența că, spre final de meci, ieșenii au „împlântat cuțitul” (86), Frăsinescu (foto; www.fcpetrolul.ro) – cel care adusese calificarea în sferturile de finală ale Cupei României, la Chiajna, în dauna Concordiei, printr-o lovitură de cap, pentru 2-1 – a pus indigoul pe reușita lui decisivă de pe stadionul din Ilfov. I-a devansat, în săritură, la cornerul de pe stânga al lui Vasile Gheorghe, pe Benga și Pecanha și a marcat! Un șut moale, cu pământul, purtând semnătura lui Varga (75) și încă unul – al lui Nepomuceno (84), un fel de „replică” a celui al său din minutul 22, plus „capul” lui Golubovic (80), peste poartă, la centrarea lui Ionuț Voicu, au fost cele trei ocazii mari și late din repriza secundă. La 1-2, imediat după fluierul final al tânărului arbitru Horațiu Feșnic – gentil cu petroliștii, ardeleanul a „închis ochii” la un fault de cartonaș galben al lui Tudose, asupra lui Enescu, nedictând nici cuvenita lovitură liberă, din apropierea careului mare al gazdelor -, Petrolul și-a relevat… chelia, în toată imensitatea ei! Nu au mers „implanturile”, nu țin nici „perucile”, fiindcă adevărul iese mereu la iveală, erorile de orice fel plătindu-se, scadența repetându-se cu repeziciune. Ce să le mai ceri tehnicienilor? Are dreptate Stoichiță când spune că „actualul lot este unul dezechilibrat, din punctul de vedere al repartiţiei pe posturi. Avem cinci jucători pe poziţia de vârf avansat şi, dacă mă uit în celelalte zone, nu am dubluri şi poate nici titulari. Din păcate, aceasta este situaţia reală. Nu ştiu cum a fost făcută această selecţie, nu este treaba mea şi nici nu comentez, ba chiar, vreau să spun că, în actuala componenţă, Petrolul a avut câteva prezenţe destul de plăcute, din punct de vedere estetic, ci nu al rezultatelor, în care poate echipa a fost urmărită şi de ghinion”, adăugând apoi că„nu poate fi dată vina pe antrenorii precedenţi, pentru că organizarea jocului a fost destul de bună, chiar plăcută, dar dacă şi la al treilea jucătorii nu vor reuşi să facă faţă la anumite cerinţe şi să realizeze anumite obiective, atunci responsabilitatea nu mai este a celor care au fost daţi afară sau a următorului care va fi dat afară, ci a celor care rămân. Acum nu se mai poate face nimic, din punct de vedere al construcţiei unui lot mai omogen pe posturi, dar am ferme promisiuni că, din iarnă, ceea ce am vorbit cu conducerea se va și înfăptui. Adică, aducerea unor jucători pe care să-i aleg eu, raţional, şi în funcţie de împărţirea pe zone a terenului”. Experimentatul „Lippi” are ochi și a fost și franc: „Petrolul s-a tăiat, cu Iașiul, de prin minutul 60”! Ba chiar, aș adăuga, a și fost dominată copios pe finalul meciului, o superioritate fizică a oaspeților găsindu-și concretizarea în mai sus-amintitul gol al lui Frăsinescu. Mihai Stoichiță refuză resemnarea, totuși, oferind același sfat și fanilor „lupilor”, mărturisind la conferința de presă de după confruntare că „mi-a promis conducerea zece jucători noi, în pauza de iarnă”! De ce nu măcar vreo trei și-acum, dacă tot… au căzut „perucile”?!

PETROLUL: Pecanha 5 – Velasco 5.5 (40 – Al. Chiriță 5), Benga 6, Genev 5.5, Faug-Porret 5 – Tudose 6, Bucșa 6 – Nepomuceno 6, L. Marinescu (cpt) 5 (59 – Tamuz 5.5), Varga 6.5 – Moussa 6 (73 – Milinceanu 5). Antrenor: Mihai Stroichiță.

CSMS IAȘI: Grahovac 6 – I. Voicu (cpt) 7, Mihalache 6.5, Frăsinescu 7.5, Țigănașu 5.5 (46 – Bădic 5.5) – Mitc 5.5, Enescu 6.5 (86 – Grigorie) – Bole 6.5, V. Gheorghe 8.5 (89 – Al. Crețu), Nuno Viveiros 6 – Golubovic 6. Antrenor: Nicolo Napoli.

Au arbitrat: Horațiu Mircea Feșnic 6 – Nagy Miklos Istvan 6 (ambii din Cluj) și Florin Paul Păunescu 7 (Râmnicu Vâlcea).

Arbitru de rezervă: Marcel Bârsan (București).

Observatori: Romulus Chihaia (București), pentru joc, și Ioan Costin Toma (Piatra Neamț), pentru arbitraj.

Cartonașe galbene: Moussa (42), Mitic (53), Benga (79).

Învinsă, tot sâmbătă, înainte de duelul dintre Petrolul și CSMS, cu 2-1, de ASA Târgu Mureș, la Chiajna, Concordia va veni luni, 9 noiembrie, la Ploiești, ca o fiară rănită și va complica astfel și mai mult o partidă în care „lupii” vor trebui să joace pentru… totul sau nimic. Asta în condițiile în care ilfovenii urmează să le fie mai mult ca sigur adversari, ca și ieșenii, de altfel, în play-out. Se încurcă situația tot mai mult pe „Ilie Oană”, dar e bine, cel puțin, că vor fi buni de joc, atunci, suspendații de sâmbătă – Zoubir și Ropotan. Evident, în condițiile în care cel din urmă… nu va căuta un nou cartonaș galbem sau – vai! – roșu, tot continuând să dea, aiurea, vina pe intransigența exagerată a arbitrilor față de el. Cum altfel să fie, dacă i s-a pus deja eticheta de… colecționar de avertismente?!