Aproape 70.000 de țigarete de contrabandă, descoperite de polițiști în gara din Mizil
Redactia -

Peste 69.000 de țigarete susceptibile a proveni din contrabandă, indisponibilizate de polițiștii de la transporturi din Prahova. Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova au depistat, la data de 7 iulie 2026, în Stația C.F. Mizil, un bărbat care, imediat după ce a coborât dintr-un tren, transporta patru bagaje de mari dimensiuni.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din municipiul București.
În urma controlului efectuat asupra bagajelor, polițiștii au identificat aproximativ 69.700 de țigarete susceptibile a proveni din activități de contrabandă, a căror valoare este estimată la aproximativ 52.300 de lei.
Întreaga cantitate de țigarete a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor și a dispunerii măsurii confiscării, în condițiile legii.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea stabilirii întregii situații de fapt și a dispunerii măsurilor legale care se impun.


![Ploieşti: Restricții de circulație pentru continuarea lucrărilor la străpungerea Laboratorului Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/04/strada-laboratorului.jpeg)