Aproape de… déjà-vu! Petrolul s-a salvat abia în ceasul al 12-lea de-un alt eșec similar pe „Ilie Oană”! Marcatorul și cel cu assist-ul din meciul contra Gloriei Buzău: doi jucători veniți de pe bancă, mai pe finalul jocului!

Dragos Trestioreanu -

Aproape de… déjà-vu! Petrolul s-a salvat abia în ceasul al 12-lea de-un alt eșec similar pe „Ilie Oană”! Marcatorul și cel cu assist-ul din meciul contra Gloriei Buzău: doi jucători veniți de pe bancă, mai pe finalul jocului!

Octavian Grigore, antrenorul principal al Petrolului, a ținut să mă contrazică față de cele scrise în avancronica meciului de astăzi din play-out, cu SCM Gloria Buzău. Susținusem că este un tehnician conservator și nu prea face schimbări nici de jucători în primul „11”, nici ca așezare pe teren a acestora. Ei bine, surpriză, a optat nu numai pentru Bărboianu în locul lui Olaru sau Mondragón în cel al lui Lică (anticipam că va fi folosit fostul echipier al Farului), retitularizarea lui Lax fiind firească în absența lui Pană, dar și pentru un mai puțin de așteptat la domnia sa 1-4-1-3-2! Adică, a mers, de data aceasta, pentru mult mai ofensivul atac cu doi jucători, Buhăescu și Arnăutu fiind aleșii. Numai că, în lipsa lui Balint, reținut de la jocuri ca suspect de o eventuală infectare, dar testat totuși negativ, ex-vasluianul a făcut un joc modest, iar vălenarul a dovedit, din nou, că nu mai este cel de… altădată, adică golgheterul de temut. Astfel, degeaba ai doi atacanți pe teren, dacă ambii sunt aproape numai la număr!

La început, lui Tavi Grigore i-a fost bine, băieții lui șutând în opt minute – intervalul 24-32 – pe poarta lui Stoian de nu mai puțin de de cinci ori, prin tot atâția jucători, Bratu, Vajushi, Buhăescu, Țicu și Arnăutu! Însă, portarul buzoienilor s-a opus cu brio, cum face mereu, de altfel, în partidele contra Petrolului! Numai că, a fost de-ajuns o fază fixă, la fel ca acum șase zile, în eșecul din partida împotriva Concordiei Chiajna, și tot un fundaș central, acum Vîrtej, la primul lui gol în Liga a II-a, a deschis scorul din 9 metri! Asta după o respingere neinspirată a lui Avram, ca urmare a unei lovituri libere bătută scurt, de pe dreapta, de Petre și a unei centrări a atacantului de conjunctură de azi al Gloriei, fostul ilfovean Ciobanu. Cu 0-1 din minutul 38, cu șapte înainte de pauză, petroliștii lui Grigore s-au descumpănit și a urmat, la reluare, aproape un déjà-vu. S-a înregistrat o scădere a numărului de ocazii la buturile lui Stoian față de prima parte a celui dintâi mitan. În plus, s-a lăsat, iar, pe seama lui Vajushi – din nou cam individualist însă, dar și de departe, și așa, cel mai bun fotbalist echipat în galben – sarcina punch-ului egalării și eventual a remontadei!

Albanezul chiar a fost implicat în golul care i-a salvat pe „lupi” de un alt 0-1, acasă, însă restabilirea echilibrului te tabelă a venit mult prea târziu, în minutul 90+1! Însă, nu-i mai puțin adevărat că reușita a sedus, cu assist și marcator al primelor două… schimbări ale lui Tavi Grigore, Constantinescu și, respectiv, Saim Tudor, după un frumos triunghi de pase al aceluiași Constantinescu cu Ekollo și Vajushi. Mingea pusă de „under”-ul născut în 2002 pe latul numărului „17”, cel perfect demarcat, fiind un „joker jos” de lăudat, mai ales că se părea că va strica faza, înainte de a scoate balonul la 7 metri de buturi! Acolo de unde… râmniceanul și-a învins doi fundași și portarul adverși din echipa fanion a județului natal al său. Finalul a fost unul amar, gust lăsat nu numai de remiza absolut nemeritată, ci și de decizia unui arbitru argeșean modest, unul care parcă o „urmărește” pe Petrolul încă din L3. Acesta a fluierat finalul atunci când Vajushi se pregătea să execute o lovitură de la colțul terenului, care putea fi periculoasă, de ce nu? S-a terminat 1-1, repet că pentru Petrolul, ca și, de altfel acel 0-1 cu echipa lui… Arnăutu, atacantul fiind al Concordiei, în fapt! Sincer, abia aștept să se termine acest campionat și să vină următorul peste vreo două luni și ceva, atât de super optimiste fiind promisiunile celor care și-au început campania mai devreme decât… politicienii la alegeri! Chiar sunt curios cum o arăta lotul acela cu ajutorul căruia se va merge la sigur în Liga 1, la anul!

PETROLUL: Avram 5 – Bărboianu 6, Meijers 6.5,  Mondragón 5.5, Țicu 5.5 (87 – Manolache) – Lax 6.5 (77 – Ekollo) – Bratu 5.5 (69 – Constantinescu 7), Roigé Rodríguez 5.5 (cpt; 87 – Moise), Vajushi 6.5 – Arnăutu 5.5, Buhăescu 5.5 (77 – Saim Tudor 7). Colectiv tehnic: Octavian Grigore (antrenor principal), Gheorghe Liliac și Ciprian Pura (antrenori secunzi), Cătălin Grigore (antrenor al portarilor).

GLORIA: Stoian 7 – Pârvulescu 6, Vîrtej 7, Ghinga 6, Perju 6 – Anton 6.5, Balgiu 6 – Roșu 5.5 (69 – Iurcu 5.5), Petre 6 (cpt; 63 – Andronic 5.5), Tucaliuc 6 (63 – Nedelea 5) – Ciobanu 7. Colectiv tehnic: Ilie Stan (antrenor principal), Vasile Tudose și Yuksel Yeșilova (antrenori secunzi), Bogdan Pârvu și Florian Nicolae (antrenori ai portarilor).

Au arbitrat: Robert Avram 6 (Pitești) – Doru Zamfir 6.5 (Slatina) și Nicușor Marin 7 (Suseni, județul Argeș).

Arbitru de rezervă: Marius Naidin (Pitești).

Observatori: Horațiu Stănescu (Craiova), pentru joc, și Ionel Popa (Pașcani), pentru arbitraj.

Cartonașe galbene: Buhăescu (58), Vîrtej (60), Anton (76), Bărboianu (77), Saim Tudor (83).

Arbitrul argeșean nu a stabilit rezultatul final, dar – pe lângă decizia… arbitrară de a pune capăt jocului chiar când Petrolul trebuia să bată un corner! – a avut destule altele eronate, care au afectat, pe rând, ambele combatante, cea mai gravă fiind ignorarea unui fault grosolan, în careul mare, al lui Stoian asupra lui Buhăescu (foto jos)! Chiar nu s-o putea meci fără greșeli de arbitraj? Altfel, reamintesc că, săptămâna viitoare, formația lui Octavian Grigore va bifa două deplasări. Mai întâi, derbiul de la Târgu Jiu, cu semifinalista Cupei României, Viitorul Pandurii, cea care i-a egalat la puncte în această etapă pe găzari (ambele au 35), restanța din etapa a II-a disputându-se miercuri, 20 aprilie 2021, de la ora 17.00. Duminică, 24 aprilie, de la 12.30, la Slobozia, se va juca împotriva Unirii, trupă picată pe loc de retrogradare după victoria de azi a Reșiței, în dauna Chiajnei, ialomițenii stând în runda din acest week-end. Confruntarea de la Slobozia va fi preluată în direct de Digisport, Telekomsport și Look, urmând a se analiza eventualitatea transmiterii de către FCP TV a jocului din Gorj, pentru a doua oară nepreluat, în acest sezon, de către televiziunile cu drepturi exclusive de transmisie a duelurilor din eșalonul secund!

Foto: www.fcpetrolul.ro