Artişti atacaţi de locuitorii din Mimiu. Apelul primarului Poliţeanu: E inadmisibil!
Redactia -
Mihai Poliţeanu, primarul Ploieştiului, a transmis un mesaj referitor la o situaţie incredibilă petrecută în municipiu:
„Colegii noștri de la teatru, de la filarmonică, de la casa de cultură merg în cartierele din Ploiești în luna decembrie pentru a aduce bucurie comunității. Este pentru prima oară în istoria Ploieștiului când se întâmplă așa ceva de sărbători și colegii noștri vor petrece aproape toată luna seri friguroase pentru a aduce împreună comunitățile Ploieștiului
Astăzi, după spectacol, oameni din comunitatea din Mimiu i-au atacat pe colegii mei pentru că nu au adus și cadouri. Au aruncat cu pietre, au avariat mașini, au cauzat atacuri de panică unor copii. (…) Dragi locuitori din Mimiu, îmi doresc să fiu primarul tuturor ploieștenilor. Și specific în legătură cu acest cartier în nicio lună de zile am demarat procedurile de cadastrare în vederea rezolvării problemei actelor de proprietate. Suplimentar, am discutat cu Apa Nova pentru rezolvarea problemei canalizării și lucrările vor începe în 2025. Și voi continua să fac tot ce trebuie pentru a scoate cartierul din Evul Mediu în care a fost ținut de politicieni până astăzi”, a transmis primarul Poliţeanu pe Facebook.