Artistul plastic Loredana Ene, premiu din partea Primăriei Ploieşti pentru lucrarea „Bufniţa”

Redactia -

Artistul plastic Loredana Ene, premiu din partea Primăriei Ploieşti pentru lucrarea „Bufniţa”

Primăria Municipiului Ploiești, păstrând tradiția, a premiat, și anul acesta, una dintre lucrările pe care artiștii ploieșteni, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, le-au expus pe simezele Filialei Ploiești, în cadrul unei manifestări culturale așteptată cu interes de ploieșteni – Salonul de Primăvară.

Este bine-cunoscut iubitorilor de artă faptul ca, primăvara și toamna, anotimpurile să fie fixate în expresii artistice și proiectate pe suporturi expoziționale de talentații artiști .

Salonul de primăvară oferă ploieștenilor, și anul acesta, un evantai de forme și culori prin care expozanții au reușit să creeze cu vizitatorii un culoar al comunicării spre frumos.

Anticipând un alt eveniment așteptat și îndrăgit de locuitorii Ploieștiului – Zilele Municipiului Ploiești, organizat de municipalitate în fiecare an la sfârșitul lunii mai, conducerea Primăriei municipiului Ploiești a premiat la ediția din acest an lucrarea ”Bufnița”, creație a artistului plastic Ene Loredana.

Joi, 18 mai a.c, reprezentanții municipalității au oferit câștigătoarei, în cadrul ceremoniei găzduită de Galeria de Artă Ploiești, premiul în valoare de 2000 de lei, însoțit de o diplomă și un frumos buchet de flori.