Asistentul ploieştean Cristi Nica demască nepotismul din arbitrajul fotbalului românesc

Redactia -

Odată cu reţinerea în arest a lui Vasile Avram, fostul preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitri, pentru luare de mită, unii subalterni ai acestuia au prins curaj şi demască nepotismul care se intalase în acest organism. „Ajunsese un business family” – a declarat, primul, arbitrul-asistent cu ecuson FIFA, Adrian Vidan, din Bucureşti. L-a urmat ploieşteanul Cristian Nica (foto), cel mai bun tuşier din România, vreme de trei ani. El a povestit, pentru www.gsp.ro, că a fost victima unui scenariu mizerabil, la un meci din Liga I, din ediţia de campionat 2010-2011, dintre Gaz Metan Mediaş şi FC Timişoara, atunci când observator a fost vicepreşedintele CCA, Constantin Gheorghe, zis Suceavă, după urbea sa de domiciliu Acesta din urmă are fiul arbitru-asistent în lotul primului eşalon şi era în plină campanie de asigurare a ascensiunii progeniturii sale pe lista FIFA. Moldoveanul nu numai că i-a reproşat lui Nica, aiurea, câte în lună şi în stele, dar i-a şi sugerat, la puţină vreme, centralului Cristian Balaj să nu-l mai ia pe ploieştean la meciul din Liga Campionilor, dintre AC Milan şi Auxerre, ci pe… Sebastian Gheorghe. Asta susţinut de către amicul preşedinte al comisiei, Vasile Avram, care avea nevoie, şi el, de ajutor similar, pentru a-şi promova pe aceeaşi listă şi pe al doilea copil său, asistentul Valentin Avram. Balaj nu a rezistat presiunii şi le-a făcut pe plac şefilor, aşa că Nica a rămas acasă, atunci.

Nu a fost destul totuşi, urmărindu-se, de fapt, şi scoaterea lui de la meciurile internaţionale. Numai că, aşa ceva nu se putea face chiar brusc, bătând la ochi. Aşa că, au început cu modificări stupide de ierarhii, punându-l pe Sebastian Gheorghe, un linior mai degrabă modest, pe locul al doilea în topul pentru FIFA, iar pe Nica – pe poziţia a patra. Apoi, pe ploieştean l-au supus la presiuni de genul supărării lui Mircea Sandu din cauza unor erori ale lsale, la un meci de la Braşov, sau îl acuzau că l-ar informa pe Ion Crăciunescu despre activitatea CCA şi despre Marius Avram, feciorul cel mare al lui Vasile Avram, băgat şi el pe lista FIFA de către tatăl lui. Odată Cutia Pandorei deschisă, este de aşteptat ca şi alţi arbitri să-şi dea drumul la gură, mai ales că revenirea lui Avram sr. şi Gheorghe sr. la conducerea CCA, este mai greu de crezut că se va mai întâmpla ani buni de-acum acolo. Sau dacă se mai petrece vreodată.