Astăzi, 11 mai 2020, un demn urmaș al lui Virgil Dridea la executarea cornerelor ar fi împlinit 58 de ani! O maladie nemiloasă l-a luat dintre noi în urmă cu aproape un deceniu pe fostul petrolist drag Bujorel Mocanu!
Dragos Trestioreanu -
În urmă cu foarte puțin timp, administratorul „Petrolul Non Stop”, Mihai Ioachimescu, un mare fan al clubului găzarilor, a avut inspirata idee de a propune membrilor grupului său de pe Facebook un „Top 3”, pe compartimente, al trupei „galben-albaștrilor”; la început cea a „roș-alb-galbenilor”. Ei bine, la „mijlocași”, destule sufragii a primit și regretatul Bujorel Mocanu, cel care s-a bucurat, post-mortem, numai de aprecieri deosebite pe acest grup. Urmaș demn al lui Virgil Dridea, în ceea ce privește eficiența executării loviturilor de la colțul terenului, Mochi – așa cum îi spuneau coechipierii și prietenii – a fost promovat la vârsta de numai 16 ani în echipa de seniori a Metalului Plopeni, de către antrenorul principal… Virgil Dridea. De la Metalul, Bujorel i-a urmat calea lui „nea Puiu”, îmbrăcând același echipament, cel al Petrolului, dar din 1983 și până în 1994, o perioadă de timp avându-l ca tehnician pe… Virgil Dridea. A jucat de 222 de ori pentru FC Petrolul, marcând 18 goluri, unul mai gustat decât altul. Cât a apărat culorile viitorilor „lupi”, Mocanu II, cum era trecut în ziare, după cel al celebrului Mihai Mocanu, Mocanu I, și-a făcut mulți prieteni printre colegii de echipă, dar nu numai.
Pe unul dintre ei, Cristian Stan, fundaș central, l-a ajutat enorm. Atât moral, cât și financiar, iar asta vreme de un an, în care acesta a trebuie să stea pe tușă, din anumite motive. Ulterior, când Cristi și-a pus pirostriile cu Gabriela, nași de cununie le-au fost Bujorel Mocanu și soția lui de atunci, de care finii nu prea mai vor să-și aducă aminte acum, din cauza necazurilor pricinuite nașului lor. Astăzi, Cristi – partener de discuții, din când în când, pe „traseul” Ploiești-San Remo, stațiune italiană în care s-au stabilit de ani buni – mi-a amintit că dragul lor Bujorel și-ar fi serbat aniversarea a 58 de ani! Nu l-a uitat niciodată pe cel care i-a fost tată spiritual, potrivit termenilor religioși!
„După antrenamente, Bujorel și cu mine îl invitam la o bere pe Ion Gușă, zis Berilă (n.r. – râde, amuzat), la fostul restaurant Pelican, de lângă rondul unu, și ne relaxam cu istorioarele de la el, de la țară, ale coechipierului nostru, cel care a avut un har fantastic de povestitor” – îmi spunea Cristi Stan, iar vocea îi tremura, eu bănuind că și ochii îi lăcrimau!
Da, Bujorel Mocanu a fost genul acela de băiat popular, cu suflet mare, mereu cu zâmbetul pe buze, întotdeauna alături de băieții din echipă, nu întâmplător și acum suporterii, care l-au văzut jucând, acoperindu-l cu multe laude, absolut meritate. Poate mai multe laude decât pentru alți foști colegi ai lui, dar asta pentru că Mocanu II a fost nu numai un FOTBALIST, ci și un OM! Odihnește-te în pace, Mochi, și dormi liniștit somnul cel de veci, la cimitirul Mihai Bravu, aproape de arena pe care i-ai încântat, cândva, pe fanii Petrolului de altădată!
Foto: arhivă personală Cristian Stan (rândul de jos, în dreapta, nașul Mochi; pe cel de sus, imediat deasupra, finul Cristi), www.libertatea.ro, www.slanic-sport.wordpress.ro și www.ziarulprahova.ro