Astăzi ne părăsește cu totul un prieten foarte bun al jurnaliștilor sportivi prahoveni de cândva. Odihnește-te în pace, nea Mihai!

Dragos Trestioreanu -

Astăzi ne părăsește cu totul un prieten foarte bun al jurnaliștilor sportivi prahoveni de cândva. Odihnește-te în pace, nea Mihai!

Aproape de miezul nopții datei în care echipa lui de suflet, Petrolul Ploiești – la al unuia dintre meciuri, din 2016, a dat lovitura onorifică de începere (foto, în text) -, și-a reluat pregătirile, s-a stins din viață un fost conducător al clubului găzarilor, în perioada căruia s-a câștigat a doua Cupă a României din palmaresul „lupilor”. A respirat fotbal și Petrolul… 24/24, 7/7, 12 luni/12 luni! Știu foarte bine așa ceva, pentru că făcea la club un tandem perfect cu tatăl meu, Eugeniu Trestioreanu, pe care se duce să-l întâlnească acum acolo Sus, în Cer! Împreună și cu Ion Radu, zis Cațaonu, vor avea ce să comenteze despre ce s-a mai întâmplat cu Petrolul lor atât de iubit, căruia i-au dedicat ani buni din viață și întreg sufletul lor. Ultimul din trio ne va părăsi cu totul astăzi, 11 ianuarie 2019, urmând a-și dormi somnul de veci la cimitirul Viișoara, acolo unde va fi iar alături de părintele meu, plecat însă mai demult dintre noi.

E multă tristețe când cineva, oricine, trece dincolo, așa cum ziceau vechii greci, că o făcea luntrașul Charon, darămite un om cunoscut și simpatizat. Nu știm și nici nu vom ști vreodată unde duce, de fapt, ultimul drum al cuiva, ci doar visăm că toți cei care ne-au părăsit vor merge într-o lume mai bună, acolo unde va fi liniște și pace. Mi-e foarte greu să-mi găsesc cuvintele de când am aflat că unul dintre foarte bunii prieteni ai tatălui meu nu mai este. S-a dus la aproape 80 de ani. Aș vrea să îl conduc pe ultimul drum având în gând un episod plăcut, nu altfel. A fost mereu un prieten al jurnaliștilor locali de sport, vorbea des cu ei, le dădea informații, era pâinea caldă, ce mai! Suferea enorm dacă i se părea că o critică nu era la locul ei, se bucura de laude, puteai rezolva tot ce aveai nevoie cu el, din punctul de vedere al ziaristului. Era partea haioasă a celebrului tandem al „fraților Dero”, pe care îi știa toată suflarea fotbalistică românească, nu numai locală. El și Radu Cațaonu!

Era prin 1996 sau 1997, nu-mi mai amintesc perfect, a trecut timpul, iar vârsta nu iartă memoria nimănui! De ziua mea, pe 2 mai, soția și fiica au venit la redacția cotidianului ZIUA – Ediția de Prahova, primul meu loc de muncă din presă cu carte de muncă, cu pregătiri să mă sărbătorească împreună cu colegii. Eram o gașcă formidabilă acolo, iar domnul Adrian Moroianu, fost arbitru cu ecuson FIFA, era de toate pentru noi, si mentor, și părinte, și multe-multe altele! Și-atunci era de față, împreună cu distinsa-i soție. La un moment dat, nu mai știu cine, unul dintre noi l-a sunat pe… Mihai Cristache să-l invite la redacție. Și da, vicepreședintele Petrolului a venit și a stat ore întregi cu noi, jurnaliștii, cei care nu-l preaq iertam câteodată! Nu a venit cu mâna goală, ci cu o sticlă de Johnnie Walker cadou pentru mine, pe care le-am oferit-o imediat tuturor celor de acolo. Ar mai fi adus încă una, așa de bine se simțea cu noi! Eram cu toții prieteni, nu jurnaliști și oficiali de fotbal. Da, așa eram și puteam atunci să fim! Adică, altfel ca acum! Ce timpuri au fost! Mă opresc aici, fiindcă este foarte greu să mai văd tastatura din cauza lacrimilor. O să-mi lipsești mult de tot, nea Mihai! Te rog să-i spui tatei să fiți și acolo alături de Petrolul, căci va deveni curând ceea ce ați visat voi dintotdeauna! Dumnezeu să vă aibă la dreapta Sa, dragii mei! Sincere condoleanțe familiei Cristache!

Foto: în stânga, alături de doi foști petroliști de mare talent din generații diferite, Eduard Iuhas (mijloc) și Gabriel Călin (dreapta)