Astăzi, un meci la îndemână pentru handbaliștii de la CSM Ploiești, în returul play-out-ului

Dragos Trestioreanu -

Astăzi, un meci la îndemână pentru handbaliștii de la CSM Ploiești, în returul play-out-ului

Miercuri, 11 mai 2015, de la ora 18.00, în sala Olimpia, penultima clasată în ierarhia la zi a play-out-ului Ligii Naționale de handbal masculin, CSM Ploiești, va primi vizita „lanternei roșii”, Danubius Galați, echipă care nu a obținut, până în prezent, decât un singur punct în clasament! Pentru Răzvan Szopka și coechipierii lui, meciul cu gălățenii este unul la îndemână, netrebuind să fie loc, în mod normal, de nicio surpriză neplăcută. Asta dacă vor să se așeze într-o postură convenabilă în lupta pentru menținerea în primul eșalon. În ceea ce privește salvarea directă, după eșecul de acasă, de sâmbăta trecută, din partida cu HC Vaslui, șansele s-au redus. Deși cu mari probleme financiare și de efectiv, HCM Minaur Baia Mare devine parcă tot mai sigură de locul său actual, imediat sub liderul la zi al acestei faze a competiției – Energia Târgu Jiu.

Potrivit declarației acordate siteului www.csmploiesti.ro de către coordonatorul secției de handbal și, totodată, directorul tehnic al trupei CSM Ploiești, Ion Nicolae, „trebuie să câştigăm, neîncăpând îndoială, meciul cu Galațiul, pentru a urca peste Focşani, cea care, în mod normal, trebuie să piardă la Vaslui. Apoi, duminică (n.r. – 15 mai), mergem să nu pierdem la Focşani, pentru a rămâne deasupra lor şi a depinde doar de rezultatele noastre, în ultimele etape”. În ceea ce privește lotul avut la dispoziție de domnia sa și de antrenorul Dragoș Dobrescu, vor lipsi, și azi, Răzvan Farcaș și Bogdan Năstase, nerecuperați încă după anumite probleme de ordin medical. Cu toate acestea, CSM-ul este marea favorită a acestei confruntări, nu numai datorită valorii jucătorilor săi, ci și a avantajului terenului propriu. De altfel, până acum, ploieștenii nu au avut nicio problemă cu adversarii de la Danubius și-ar fi de dorit să nu aibă nici acum, pentru a nu-și risipi speranțele rămânerii în Liga Națională, în fapt obiectivul stabilit inițial. În caz contrar, se pune în pericol însuși viitorul pe termen scurt al acestei echipe.

Disputa dintre CSM Ploiești și Danubius Galați va fi arbitrată de un tandem format din bănățenii Marius Fiscu (Timișoara) și Aurel Moldoveanu (Arad), observatorul FRH fiind ales din cealaltă parte a țării, de undeva de mai… aproape de Galați. E vorba despre Ion Ciobanu, din Bacău. Dar este doar o informație de ordin statistic, fără importanță directă asupra viitoarei economii a jocului.

Foto: www.csmploiesti.ro