Astra şi-a luat totuşi, din nou, antrenor străin

Redactia -

Deşi, după scandalul iscat odată cu eliberarea din funcţie a italianului Nicolo Napoli de la conducerea tehnică a formaţiei de fotbal din Liga I, FC Astra Ploieşti, înainte de finalul ediţiei de campionat 2009-2010, patronul „dracilor”, Ioan Niculae, aproape că s-a jurat că nu-şi va mai da echipa pe mâna unui tehnician străin, site-ul clubului din „9 Mai” anunţă, astăzi, instalarea portughezului  Toni Conceicao (50 de ani; foto: www.sport.ro), care revine în România după ce le-a pregătit, cu foarte bune rezultate, pe CFR Cluj şi FC Braşov. Mai mult ca sigur însă, aducerea lui Conceicao are legătură directă cu parteneriatul semnat de către Niculae, în toamna lui 2011, cu Benfica Lisabona. Astfel, la Astra, cel puţin deocamdată, vor fi patru lusitani: directorul general executiv Mario Branco, venit de la finele anului trecut, antrenorul principal mai sus-precizat, cel secund – Luis Baltazar – şi preparatorul fizic Joao Silva.

Pe www.fcastraploiesti.ro se scrie azi că „portughezul Antonio Conceicao da Silva Oliveira a semnat un contract, pe un an şi jumătate, cu FC Astra. Cunoscutul antrenor, care a activat la CFR Cluj şi FC Braşov, va lucra cu doi conaţionali, secundul Luis Manuel Alves Rolao Baltazar, în vârstă de 45 de ani, şi preparatorul fizic Joao Renato Marques Silva, de 33 de ani. Antrenor cu portarii va rămâne celebrul Silviu Lung”. De notat că Lung sr. s-a întors la clubul ploieştean din cauză că oferta pe care i-o făcuse Sorin Cârţu, de a pregăti apărătorii buturilor unei grupări din Kazahstan, a picat neaşteptat de repede. Conceicao le urmează în funcţie, în ediţia 2011-2012 a campionatului Ligii I, lui Marius Şumudică, trecut la fosta trupă a portughezului, FC Braşov, şi lui Selymes Tibor, rămas probabil la dispoziţia satelitului de la Giurgiu al Astrei.

.