Astra, învinsă de penultima clasată din campionatul Ucrainei

Redactia -

Astra, învinsă de penultima clasată din campionatul Ucrainei

În condiţiile în care noua echipă a lui Antonio Conceicao da Silva Oliveira, FC Astra Ploieşti, a pierdut mai mulţi jucători în această iarnă, iar noile achiziţii fie nu au ajuns încă în Antalya, fie au făcut-o prea de curând, fie au probleme de ordin medical, başca plecarea lui Silviu Lung jr. şi Valerică Găman la echipa naţională, antrenorul portughez abordează meciurile-test din primul cantonament cu tot ceea ce i-a mai rămas la dispoziţie. După 1-2 (0-0) cu Zorya Lugansk, se vede că e obligatoriu să se mai facă achiziţii. Asta bineînţeles atunci când se pierde în faţa penultimei clasate din prima ligă a Ucrainei şi, anterior, s-a câştigat cu doar 1-0 în dauna unei alte penultime clasate – FC Costuleni, din Divizia A a Republicii Moldova.

Vecinii noştri au condus cu 2-0, după golurile marcate de Griţoi (50) şi Tzarich (63), Astra reuşind doar reducerea din handicap, în minutul 80, prin fostul petrolist Constantin Budescu (foto, între fostul coechipier Paulinho şi Novac, de la Victoria Brăneşti; www.pronosticsportiv.ro). Iată  că a mai prins şi  Budescu măcar o repriză în cea dintâi formaţie a „dracilor”! Conceicao a opus Zoryei următorii jucători: C. Lungu (46 C. Grigore) – Bărboianu, Mihalache, Oprsal, Junior Morais (80 B. Rusu) – Pătraşcu (46 Seto) – Seto (46 William de Amorim), Băjenaru (46 Ţigănaşu) – Tigoianu (46 Budescu), Fatai (46 Hamza Younes), Vădrariu (46 Al Stan; 80 Arthuro Bernhardt). După cum se observă, a revenit între buturi, după ce a lipsit tot turul de campionat din cauza unei operaţii la ligamentele de la genunchi, portarul Cătălin Grigore, care a bifat 45 de minute, şi a debutat la „draci” brazilianul cu paşaport italian, cum spunea directorul general Mario Branco, Arthuro Henrique Bernhardt. Arthuro, reamintim, a mai jucat în România la Steaua Bucureşti. În rest, nicio altă noutate faţă de jocul cu basarabenii. Poate doar precizarea că joi, 26 ianuarie 2012, de la ora 17.00, cu o zi înainte de revenirea la Ploieşti, Astra va mai combate cu o altă trupă ucraineană, mult mai cotată însă decât Zorya Lugansk. Este vorba despre Metalurg Doneţk, clasată la jumătatea ierarhiei primei ligi din ţara ex-sovietică, un eşalon numărând 16 echipe.