Astristul Valerică Găman se relaxează adulmecând vânatul

Redactia -

Astristul Valerică Găman se relaxează adulmecând vânatul

Deşi nu a „împuşcat” prea multe puncte cu echipa sa din vara încoace, Astra Ploieşti, mai proaspătul internaţional de seniori, Valerică Găman (foto; www.gds.ro), este însă un fan împătimit al vânătorii. Olteanul a mers acasă, în vacanţa de iarnă, tocmai pentru a se relaxa la un alt fel de partidă, mai exact cea de adulmecare şi, apoi, de împuşcare a animalelor care i-au părut în bătaia puştii. Secretul i-a fost deconspirat de către coechipierul său de la Universitatea Craiova, Dinamo Bucureşti şi, evident, Astra, polivalentul Ştefan Bărboianu.

„Găman e la vânătoare, se relaxează, e ceva care-i place” – a declarat, pentru www.prosport.ro, Bărboianu. Protejat, ca şi Găman, de altfel, al selecţionerului Victor Piţurcă, cel dintâi a mai spus în glumă că  „m-aş fi dus şi eu, dar îmi era frică să nu-l împuşc pe acolo”. Credem că  ar fi fost exclus, orientându-ne după câte situaţii au fost în care a nimerit… poarta, în cariera lui de până acum.

.