Astăzi la prânz Prahova intră sub cod portocaliu de ninsori abundente

Redactia -

ninsoareprahova08

Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis o nouă atenționare meteo de ninsori abundente valabilă și pentru județele din sud, sud – est. Codul portocaliu de ninsori este valabil în perioada 13 februarie, ora 12.00 și până pe 14 februarie, ora 14.00. În intervalul menționat va ninge abundent iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafala de până la 55 de kilometri la oră, temporar viscolind și spulberând zăpada. Va ninge abundent, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de până la 55 km/h, temporar viscolind si spulberând zăpada. Se va depune strat nou de zăpadă, ce va depăşi local 30 cm şi izolat 50 cm. Sunt vizate toate judeţele din sudul ţării: Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Teleorman, Giurgiu, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, municipiul Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Buzău şi Vrancea.