Atenţie, polei! Recomandările poliţiei

Redactia -

Atenţie, polei! Recomandările poliţiei

Recomandări pentru prevenirea accidentelor grave sau blocajelor rutiere în contextul precipitaţiilor mixte ce determină depuneri de polei

Conform mesajului de informare meteorologică, emis de Administraţia Naţională de Meteorologie, vor cădea precipitaţii mixte ce vor favoriza formarea poleiului, iar aria acestora va cuprinde, treptat, cea mai mare parte a ţării (http://www.meteoromania.ro/anm/?page_id=92).La această oră, și în judeţul Prahova se semnalează precipitaţii mixte ce determină depuneri de polei.În aceste circumstanțe, pentru prevenirea accidentelor grave sau blocajelor rutiere recomandăm conducătorilor auto să evite efectuarea deplasărilor în zonele aflate sub avertizare, iar dacă acestea nu pot fi amânate, să pornească la drum numai după ce s-au interesat cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi situaţia meteorologică existentă și să aibă echipat autovehiculul corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil, sistem de climatizare – dezaburire funcţional etc.).

În timpul deplasării, cei de la volan trebuie să manifeste prudenţă sporită, să circule cu viteză redusă, să păstreze distanţa în mers, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.

Este, de asemenea, obligatoriu ca toţi conducătorii auto să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează pe arterele pe care se circulă îngreunat şi să permită accesul utilajelor de deszăpezire.

 

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024