Au dezmembrat o staţie RATP ca să o ducă la fier vechi

Redactia -

Au dezmembrat o staţie RATP ca să o ducă la fier vechi

La data de 25.06.2013, polițiști din cadrul Secției 4 Ploiești au observat un grup de cinci persoane, care, la vederea echipajului de poliţie, au încercat să părăsească zona. Aceștia au fost identificați și s-a stabilit că toţi sunt domiciliaţi în Ploieşti. 

În urma verificărilor efectuate, a rezultat că aceștia s-au deplasat pe str. Corlăteşti din mun. Ploieşti şi, ajungând în dreptul staţiei RATP, au dizlocat prin smulgere mai multe bare metalice, părţi componente ale scheletului special amenajat pentru adăpostul călătorilor, pe care le-au depozitat în imediata apropiere, fiind surprinşi de către echipajul de poliţie. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul secţiei unde s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.