Au început lucrările la Centura Comarnic. Iulian Dumitrescu a anunţat când se va circula pe acest nou drum
Redactia -
Luni, 6 noiembrie 2023, au început lucrările la Centura ocolitoare a oraşului Comarnic, unul dintre cele mai așteptate proiecte de descongestionare a traficului de pe Valea Prahovei. Potrivit președintelui Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, într-un an se va circula pe acest drum. Construcția Centurii Comarnic a debutat pe o rută paralelă cu DN1, astfel că nu va perturba, în această iarnă, de sărbători, traficul în zonă. Legăturile cu DN1 vor fi realizate la finalul lucrării.
Varianta ocolitoare a orașului Comarnic, care va avea o lungime de aproape 6 km, este construită pentru ca autoturismele să circule pe acesta cu o viteză de 90 km/oră, ceea ce însemnă că va putea fi parcursă în 4 minute.
În prezent, pe DN1, pe porțiunea care trece prin Comarnic, valorile de trafic înregistrate în perioada sărbătorilor și a week-end-urilor sunt situate între 35.000 și 40.000 de autovehicule/zi, la o viteza medie de 30 km/h. În plus, în Comarnic există mai multe puncte de gâtuire a traficului (treceri de pietoni, parcări în zona centrală și intersecții) care afectează direct traficului rutier, pe acest sector formându-se cozi de autovehicule pe o lungime de aproximativ 7-8 km.
Centura va ocoli orașul Comarnic și DN1 prin vest. Proiectul presupune şi construirea a trei poduri noi, dar şi dublarea podului peste râul Prahova de pe DJ101R. În același timp, se va construi un pasaj peste râul Prahova și calea ferată Ploiești-Brașov. La intersecțiile cu DN1, sunt prevăzute sensuri giratorii dimensionate astfel încât să preia traficul actual care va proveni de pe centura Comarnic și din orașul Comarnic. Centura Comarnic va servi ca drum de descărcare a viitoarei autostrăzi. Licitația pentru acest obiectiv de investiții a fost câștigată de asocierea S.C. FRASINUL S.R.L. (lider) – S.C. ARTEHNIS S.R.L., la valoarea de 236.740.000,00 lei fără TVA.
Proiectul Centurii Comarnic a fost inițiat de Consiliul Județean Prahova și este finanțat de Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, din Programul Operațional Transporturi 2021-2027.
ISTORIC PROIECT CENTURA COMARNIC
• Consiliul Județean Prahova a făcut studiul de fezabilitate pentru acest traseu și a propus proiectul Ministerului Transporturilor/CNAIR – ca descărcare de pe viitoarea autostradă A3 (pentru facilitarea accesului în orașe/stațiuni al turiștilor și pentru ca autostrada să nu fie încărcată de localnici)
• În 8 decembrie 2022, s-a încheiat un parteneriat între Consiliul Județean Prahova și Ministerul Transporturilor/CNAIR – prin care CJ Prahova implementează proiectul, iar CNAIR îl finanțează prin Programul Operațional Transporturi 2021-2027
• Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a semnat, în 22.05.2023, contractul de proiectare și execuție a Centurii Comarnicului. Licitația pentru acest obiectiv de investiții a fost câștigată de asocierea S.C. FRASINUL S.R.L. (lider) – S.C. ARTEHNIS S.R.L., la valoarea de 236.740.000,00 lei fără TVA. Proiectul va fi finanțat prin Programul Operațional Transport 2021-2027.
Consiliul Județean Prahova este în etapa finală de evaluare a ofertelor depuse la licitația pentru construcția Centurii Azuga-Bușteni, un alt proiect care va conduce la descongestionarea traficului pe Valea Prahovei.