Au rezistat… nervilor lui Tadici doar o repriză! CSM Ploiești a pierdut la Zalău

Redactia -

Au rezistat… nervilor lui Tadici doar o repriză! CSM Ploiești a pierdut la Zalău

Meciul echipei de handbal feminin din Liga Națională, CSM Ploiești, disputat pe terenul celei antrenate de ex-selecționerul Gheorghe Tadici, HC Zalău, a avut drept miză apropierea oaspetelor de trupa sălăjeană, iar asta în speranța atacării ulterioare a poziției a VII-a din ierarhia întrecerilor și, implicit, distanțarea de contracandidatele la calificarea în play-off, la finele sezonului regulat. Fetele lui Goran Kurtes erau pe val, câștigaseră – acasă – două partide dificile, cu HC Râmnicu Vâlcea și, apoi, HC Dunărea Brăila, fiind astfel pe val, eșecul de la CSM București, selecționată multinațională, făcând parte din categoria celor anticipate 100%. După cum au decurs ostilitățile în Sala sporturilor din Zalău, în prima jumătate a confruntării, existau speranțe că se poate câștiga și pe terenul unde doar grupările ce se bat la titlu sunt mai sigure de victorie, cunoscută fiind presiunea pusă pe arbitri, dar și pe adversare, de Tadici. Antrenor care nu s-a dezmințit nici de această dată. Tehnicianul gazdelor a protestat tot timpul, primind un cartonaș galben, la un moment dat, și – apoi – chiar și o eliminare de 2 minute, din partea arbitrilor bucureșteni Radu Iliescu și Doru Pascu Manea. Cei care nu s-au lăsat, cel puțin în prima repriză, impresionați de nervii colericului zălăuan. La fel s-a întâmplat, de altfel, în aceeași perioadă de timp, și cu echipierele ploieștence, tabela arătând astfel, după 30 de minute de joc, înainte de a se merge la cabine, un scor tot mai obișnuit, la pauză, în favoarea CSM-ului: 13-12! Poarta a fost închisă bine, pe rând, de Elena Șerban și Alina Ifrim, ultima dovedindu-se o specialistă a blocării unor aruncări de la „7 metri”, iar cea dintâi – a intervențiilor miraculoase atunci când se află față în față, pe semicerc, cu o jucătoare adversă.

La reluare însă, jucătoarele lui Kurtes și-au pierdut curajul, irosind câteva atacuri și prliejuindu-le astfel gazdelor nu numai să răstoarne rezultatul, ci și să ia un ecart chiar și de trei lungimi. Au mai intervenit și câteva eliminări legate în tabăra oaspetelor, iar – chiar dacă defensiva a funcționat satisfăcător – pe cale de consecință nu s-a mai reușit nici măcar obținerea unui scor egal. Deși, ar fi existat totuși această șansă, dacă – pe final – HC Zalău nu s-ar fi dus la 22-20, după o aruncare norocoasă, minge deviată de o ploieșteancă, a Roxanei Rob, cea care marcase până în acea clipă numai din aruncări de la „7 metri”. A fost o repriză secundă în care șuturile Anei Toth nu au mai avut precizia din mitanul precedent, dar și unele dintre coechipierele croatei au imitat-o la poarta Zalăului. Doar ucraineanca Alla Șeiko a părut cu sânge rece, fiind eficientă și de la „7 metri”, și de la „9 metri”. Câștigând la două goluri (vezi scorul de mai sus), gruparea din Sălaj s-a desprins la 7 puncte în clasament față de CSM Ploiești, echipă pe care o așteaptă de Mărțișor, duminică, 1 Martie 2015, ora 12.00, un alt duel important, cel cu CSM Unirea Slobozia, ce trebuie câștigat pentru a se securiza astfel poziția a opta, ultima a play-off-ului.

Pentru învinse, au jucat: Elena Şerban (9 intervenţii), Alina Ifrim (4) – Alla Șeiko (6 goluri, 1 din aruncare de la „7 metri”), Ana Toth (3), Oana Ionescu (3), Andreea Chiricuţă (3, 2 din „7 metri”), Irina Șuțka (2), Sanja Vlaskalic (1), Daciana Balaban (1), Ionela Dinu (1), Andreea Dincu, Mirela Roman, Marinela Gherman Ana și Cătălina Preda. Cele mai bune realizatoare ale formației lui Ghiță Tadici au fost Claudia Constantinescu (foto, atacată de Oana Ionescu, nr. 3, și Sanja Vlaskalic; www.magazinulsalajean.ro), cu 8 goluri, și Roxana Rob (6, 5 din „7 metri”).