Aurel Vlaicu, comemorat la Monumentul de la Băneşti – FOTO

Redactia -

Miecuri, 13 septembrie 2017 , a avut loc la Băneşti comemorarea a 104 ani de la moartea pionierului aviaţiei române şi mondiale – Aurel Vlaicu. La eveniment au participat Bogdan Toader – preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, alături de George Stoica – primarul localităţii şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene. 

În cadrul acestei manifestări comemorative a fost evocată personalitatea marelui inventator, inginer şi pilot român, care prin determinarea şi perseverenţa sa a construit primul avion pe teritoriul ţării noastre. Brevetul a fost înregistrat de Aurel Vlaicu cu numele de „maşina de zburat cu corp în urma de săgeată“. Cuvintele sale publicate într-un articol sunt sugestive pentru a demonstra dragostea sa pentru zbor şi pentru aviaţie: ,,Bucuria cea mai mare, însă, am simţit-o când am zburat pentru prima oară la Cotroceni. Nu m-am ridicat atunci mai sus de patru metri. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalţi ca înălţimea la care mă ridicasem eu”.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, a subliniat contribuţia deosebit de importantă a marelui inventator Aurel Vlaicu la dezvoltarea aviaţiei naţionale şi internaţionale, amintind şi faptul că nu trebuie să ne uităm valorile şi oamenii care au contribuit prin efortul lor constant la dezvoltarea identităţii naţionale.

La finalul acestor manifestări s-au depus buchete de flori şi coroane, ca un omagiu adus celui care, prin sacrificarea propriei vieţi, a lăsat moştenire neamului românesc primul aparat de zbor.