Autoritățile pregătesc fluidizarea traficului în zona Bărcănești

Redactia -

dezbatere_traficAutoritățile prahovene vor să ia măsuri pentru fluidizarea traficului în zona de sud a municipiului Ploiești. Consiliul Judeţean Prahova, împreună cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, va demara o serie de lucrări de lărgire a Drumului Naţional 1 B, în zona Liceului Agroindustrial din Bărcăneşti. La sensul giratoriu se va amenaja încă o bandă de mers, pentru a permite autovehiculelor care vor intra în oraş şi celor care se îndreaptă spre Buzău să circule pe benzi diferite. Aceste aspecte au fost discutate astăzi, în cadrul unei întâlniri care a avut loc la sediul Primăriei Bărcănești. În afara reprezentanților celor două instituții amintite, a participat și conducerea Serviciului Poliției Rutiere Prahova.

Lucrările sunt programate să înceapă la începutul lunii martie, iar costul lor este de circa 300.000 de lei.