Autorităţile sunt în alertă. Ce măsuri s-au luat pentru evitarea inundaţiilor

Redactia -

Autorităţile sunt în alertă. Ce măsuri s-au luat pentru evitarea inundaţiilor

Ca urmare a atenţionării meteorologice COD GALBEN emisă pentru perioada 08.12.2014, ora 23:00 – 10.12.2014, ora 10:00, în intervalul menţionat, vor fi ploi însemnate cantitativ, polei, ninsori şi intensificări ale vântului. Se vor cumula cantităţi de apă cuprinse în general între 25 şi 50 l/mp.

Totodată, ca urmare a atenţionării hidrologice COD GALBEN emisă pentru perioada 09.12, ora 06:00 – 11.12, ora 14:00 se vor înregistra creşteri de debite şi niveluri, depăşiri ale cotelor de atenţie şi cotelor de inundaţie.

În perioada 06-08.12.2014, la nivelul judeţului Prahova s-a acţionat astfel:

–          DN 1B – în localitatea Valea Călugărească, la km 17, 4 intervenţii de decolmatare a şanţurilor şi îndepărtarea aluviunilor;

–          DN 1 – în localitatea Comarnic, cartier Nistoreşti, la km 99+800, pe partea dreaptă, două stânci cu diamentrul de 70 cm, la o înălţime de aproximativ 7-8 m, sunt în pericol de prăbuşire. Problema va fi soluţionată de către alpiniştii utilitari. Ciculaţia în aceea zonă se desfăşoară în condiţii normale;

–          pe DJ 234 Sângeru – Salcia, la km 12+470 şi 13+770, au avut loc căderi ale platformei drumului şi s-a intervenit de către Consiliul Judeţean Prahova prin completarea cu balast şi aducerea la cotă;

–          pe DJ 214, în zona Brebu – Pietriceaua, la km 8+800, alunecarea de teren a acoperit partea carosabilă pe o lungime de aproximativ 70 m şi pe toată lăţimea acestuia. Degajarea pământului de pe partea carosabilă a fost realizată de către Consiliul Judeţean Prahova;

–          pe DC 51 Chiojdeanca – Trenu, alunecările de teren au dus la blocarea căii de acces. Se acţionează în continuare pentru degajarea pământului.