Autoturism eliberat din nămeţi la Sinaia

Daniel Dimache -

Autoturism eliberat din nămeţi la Sinaia

Joi dimineaţa, o aventură de iarnă era să se termine urât, la Sinaia. O familie a decis să facă o escapadă pe un drum înzăpezit în munte şi a rămas acolo. După ce au chemat ajutoare, de urgenţă au sosit pompierii militari, care au acţionat pentru deblocarea autoturismului rămas înzăpezit pe drumul spre Stâna Regală, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova. În autoturism se afla familia, ce se deplasa spre Schitul Sfânta Ana, iar din cauza zăpezii nu a mai putut înainta. Alături de părinţi era şi fiul în vârstă de 9 ani. Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu un UTV. În urma intervenţiei, maşina a fost deblocată din nămeţi şi aventura s-a terminat cu bine.