Avertizare meteo de ploi puternice, grindină şi vijelie

Redactia -

Avertizare meteo de ploi puternice, grindină şi vijelie

În intervalul 26 mai, ora 11 – 27 mai, ora 23, în centrul, sudul și estul țării, precum și în toate zonele montane vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.
      Se vor înregistra cantităţi de apă care, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi local 15…20 l/mp, iar îndeosebi în zona Carpaților Meridonali și de Curbură, izolat 40…50 l/mp.

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024