Băile Valea Stelii – Băicoi rămân deschise şi în septembrie

Daniel Dimache -

Băile Valea Stelii – Băicoi rămân deschise şi în septembrie

În această vară, sute de turişti au venit, zilnic, la băile din Valea Stelii, din Băicoi, zonă renumită pentru nămolul bogat în sulf şi bazinul cu apă sărată.

Băile din Valea Stelii, aflate în administrarea Primăriei, se aglomerează încă de dimineaţă. Turiştii plătesc 15 lei intrarea şi pot sta toată ziua.

Tratamentul începe la primul bazin, unde găsesc lădiţe cu nămol bogat în sulf, iar după ce se usucă, oamenii fac baie în bazinul cu apă sărată, aceste proceduri terapeutice fiind de neegalat, spun cei care le folosesc.

Băile Valea Stelii au mai multe lacuri cu ape clorosodice, iodurate, pline cu nămol sapropelic, recomandat în tratarea afecţiunilor reumatice, cardiovasculare, ginecologice sau ale sistemului nervos central. Aplicarea nămolului pe întreaga suprafață a corpului declanșează reacții funcționale locale ale țesuturilor și generale, inhibând sau activând unele sisteme enzimatice și metabolice. Cura balneară cu nămol sapropelic produce efecte favorabile ce persistă timp îndelungat.

Tratamentele de la băile din Băicoi sunt cele mai recomandate în afecţiuni precum reumatismul, coxortroze, gonatroze, spondiloză sau discopatie. Pentru a simţi îmbunătăţiri clare ale stării de sănătate, sunt recomandate minimum zece zile de împachetări cu nămol şi băi în apa sărată.

Cum vremea frumoasă se prelungeşte în luna septembrie, autorităţile intenţionează să ţină deschis obiectivul până la 1 octombrie, dacă timpul frumos o va permite.

Foto cu caracter ilustrativ

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024