Băncile vin cu clarificări privind modul de calculare a ratelor

Redactia -

Băncile vin cu clarificări privind modul de calculare a ratelor

Asociaţia Română a Băncilor – ARB – clarifică metodele legale de rambursare a creditelor.

Consumatorul are dreptul să aleagă modalitatea de rambursare şi poate să schimbe opţiunea de plată pe parcursul derulării contractului de credit. Plata unei dobânzi mai mari la începutul perioadei de creditare reflectă un principiu economic şi juridic consacrat la nivel mondial, acela că dobânda se calculează la valoarea soldului creditului, acesta fiind, în mod evident, mai mare la începutul perioadei.

Publicitate

Creditul de consum

 

Diferenţele între cele două metode de rambursare practicate legal de bănci nu sunt atât de sesizabile în cazul creditelor de consum.

Astfel, pentru un credit de consum în valoare de 20.000 lei, accesat pe o perioadă de 60 de luni, cu o dobândă de 12,64%1, rambursarea prin metoda rate egale (anuităţi) ar însemna o rată egală de 451 lei, din care principal 241 lei şi dobânda 211 lei la prima rată rambursată. În cazul unui credit de consum de valoare, durată şi dobândă similare, cu rambursarea prin rate descrescătoare ar însemna o primă rată inegală de 544 lei, din care principal 333 lei şi dobânda 211 lei.

În concluzie, în exemplul prezentat, un client se poate califica la obţinerea unei sume mai mari în cazul rambursării creditului prin metoda rate egale (anuităţi), rata lunară la început fiind mai mică. În schimb, suma totală de plată la credit prin metoda de rambursare rate egale (anuităţi) ar fi mai mare cu 658 lei faţă de rambursarea prin rate descrescătoare.

Creditul ipotecar

În conformitate cu legislaţia, consumatorul primeşte, la cerere şi gratuit, pe întreaga durată a contractului de credit, un tabel de amortizare/grafic de rambursare, precum şi o copie a contractului de credit. Astfel, încă de la acordarea creditului, consumatorul cunoaşte modalitatea de rambursare a creditului şi ponderea principalului şi a dobânzii în rata lunară.

Pentru un credit ipotecar în valoare de 200.000 lei, accesat în anul 2018 pe o perioadă de 300 de luni, cu o dobândă de 4,71%2, rambursarea prin metoda rate egale (anuităţi) a însemnat o rată egală de 1.136 lei pe toată durată creditului, din care dobânda în prima lună ar fi fost de 785 lei şi principalul 351 lei. În cazul unui credit ipotecar de valoare, durată şi dobândă similare, cu rambursarea prin rate descrescătoare, a însemnat o primă rată inegală de 1.452 lei, din care principal 667 lei şi dobânda 785 lei. Prima rată ar fi fost cu 27% mai mare în cazul rambursării creditului prin rate descrescătoare, ceea ce înseamnă că este posibil ca unii clienţi să nu se fi calificat să obţină suma solicitată sau că ar fi obţinut o sumă mai mică şi ar trebui să contribuie cu un avans mai mare. Diferenţa de plată totală între cele două metode este, în cazul prezentat, de aproximativ 22.549 lei, cu 7% mai mult pe metoda rate egale (anuităţi). Suma totală de plată diferă în funcţie de evoluţia dobânzilor.

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024

Swisso
Swisso