Bărbat cu antecedente penale a amenințat că aruncă în aer blocul de locuințe sociale de pe Aleea Cătinei – Ploiești

Daniel Dimache -

Bărbat cu antecedente penale a amenințat că aruncă în aer blocul de locuințe sociale de pe Aleea Cătinei – Ploiești

Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că, având în vedere incidentul care a avut loc, astăzi, în care a fost implicat un chiriaș al municipalității, în blocul cu locuințe sociale de pe Aleea Cătinei, zona respectivă va fi atent monitorizată.

Precizăm că, persoana asistată social a amenințat locatarii că va produce o explozie în imobilul sus amintit.  Bărbatul este cunoscut cu antecedente penale, acesta ispășind o pedeapsă pentru omor.

Deoarece, după ispășirea pedepsei, a depus dosar pentru atribuirea  unei locuințe sociale, în anul 2019, conform legii, acestuia i-a fost repartizată o unitate locativă , în blocul cu locuințe sociale de pe Aleea Cătinei.

De-a lungul timpului, persoana respectivă a avut un comportament agresiv, inclusiv cu un angajat al administrației publice locale, care, între timp,  a depus și o plângere la poliție.

Administrația publică ploieșteană are în proiect reabilitarea imobilului cu locuințe sociale din Aleea Cătinei, proiectul respectiv urmând să se realizeze cu fonduri europene. Pentru punerea în aplicare a acestei investiții, se impune mutarea chiriașilor din acest bloc în alte locuințe sociale aflate în patrimoniul municipalității ploieștene. Incidentul de astăzi a fost generat de refuzul extrem al chiriașului amintit de a se muta în căminul de locuințe sociale Fero.

În această ordine de idei, facem precizarea că, în prezent, situația la nivelul blocului cu locuințe sociale de pe Aleea Cătinei este sub control, imobilul respectiv fiind supravegheat de către reprezentanții instituțiilor locale cu competențe în menținerea ordinii și liniștii publice.

 Totodată, cazul acestui chiriaș urmează să fie atent evaluat de serviciile publice de specialitate.

Menționăm că, potrivit Hotărârii Consiliului Local Ploiești nr. 106/2013, chiriașii municipalității, care au un comportament neadecvat, pot fi evacuați din locuințele sociale.

Astfel, deși municipalitatea depune toate eforturile în vederea asigurării unei consilieri de specialitate, precum și implementării măsurilor de protecție socială pentru persoanele aflate în dificultate, informăm comunitatea locală că, în ultimă instanță, se vor pune în aplicare prevederile actului normativ amintit anterior, pentru persoanele care nu vor respecta normele de conviețuire socială.

DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE

În timpul scandalului, chiriașul agresiv a fost imobilizat de către poliţişti, iar pompierii au reuşit să scoată din apartamentul său butelia pe care individul ameninţa că vrea să o incendieze. Acesta se află în custodia poliţiei.