Bărbat depistat la volanul unui TIR, sub influența băuturilor alcoolice

Daniel Dimache -

Bărbat depistat la volanul unui TIR, sub influența băuturilor alcoolice

 

La data de 28 ianuarie a.c, în jurul orei 17.40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN1, în afara localității Nistorești au oprit pentru control un ansamblu de transport marfă, care circula pe direcția de deplasare Brașov către Ploiești.

Întrucât conducătorul auto emana halena alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.

În cauză, bărbatului de 35 de ani, din orașul Băicoi i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de onducerea a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024