Bărbat pe numele căruia Judecătoria Ploieşti emisese mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, adus din Spania

Redactia -

Bărbat pe numele căruia Judecătoria Ploieşti emisese mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, adus din Spania

La data de 18 septembrie 2025, Poliția Română a adus în țară două persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau sentințe penale.

Astfel, a fost adus în țară un bărbat de 51 de ani, din Suceava, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Acesta a fost adus din Spania, având emis de către Judecătoria Ploiești, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un 3 ani și 4 luni.

Totodată, a fost adus în țară un bărbat de 29 de ani, din Galați, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Germania, având emis pe numele său, de către Judecătoria Reșița, o sentință penală de 2 ani.

Persoanele în cauză au fost introduse în unități de detenție, în vederea executării mandatelor.