Bărbat prins în flagrant când vindea droguri în Ploieşti – Video

Redactia -

Bărbat prins în flagrant când vindea droguri în Ploieşti – Video

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

La data de 15 mai 2024, acesta a fost prins în flagrant delict, în municipiul Ploieşti, în timp ce ar fi comercializat o cantitate de canabis.

Din probatoriul administrat în cauză a reieşit că, în perioada ianuarie – mai 2024, acesta ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis) către consumatori de din judeţul Prahova.

În urma percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa acestuia, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 50 de grame de canabis, mai multe recipiente purtând urme de substanţă, un cântar electronic de precizie, precum şi alte mijloace de probă.

La data de 16 mai 2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore.

Astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Prahova a admis propunerea de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” din Ploieşti.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024