Baschetchef, un cooking show la înălţime şi Easter Sale Weekend sunt vedetele sfârşitului de săptămână la Ploieşti Shopping City

Mihai Ciobanu -

Baschetchef, un cooking show la înălţime şi Easter Sale Weekend sunt vedetele sfârşitului de săptămână la Ploieşti Shopping City

Distracţia şi shopping-ul sunt cuvintele ce definesc weekend-ul de Florii la Ploieşti Shopping City. Cu o săptămână înainte de Paşte, cel mai important centru comercial din Prahova vine cu oferte de nerefuzat, dar şi cu un cooking show spectaculos, ale căror vedete vor fi jucătorii CSU Asesoft Ploieşti.

Baschetchef – un cooking show la înălţime în Ploieşti Shopping City

Duminică, 5 aprilie, începând cu ora 12:00, Ploieşti Shopping City găzduieşte în premieră un cooking show antrenant: Baschetchef. Jucătorii campioanei României la baschet masculin, CSU Asesoft Ploieşti, vor înlocui echipamentul alb – albastru cu sorţul de bucătar şi vor demonstra că sunt la fel de buni la arta de a găti de la peste 2 metri înălţime ca la slam dunk-uri şi coşuri de 3 puncte.

Cei mai buni baschetbalişti din ţară vor face echipă cu vizitatorii centrului comercial şi vor fi atent supravegheaţi în prepararea delicateselor culinare de către bucătarul-şef Florin Bălan, care, la sfârşitul competiţiei, va desemna câştigătorii cooking show-ului. În cadrul evenimentului, jucătorii campioanei vor fi împărţiţi în 3 grupe, fiecare urmând să gătească un meniu cu preparate specific ţării de origine. Grupa sârbilor (Stefan Pot, Ivan Zigeranovic şi Sasa Ocokoljic), grupa românilor (Levente Szijarto, Vlad Negoitescu și Vlad Dogaru) şi grupa internaţională (Jonte Flowers, Chris Cooper şi Michalis Pelekanos) sunt cele 3 echipe ce vor face show în duminica de Florii în Ploiesti Shopping City.

Nu vor lipsi pozele şi autografele la finalul evenimentului. Mai mult, bucătarii-vedetă vor fi susţinuţi din public de către echipa de juniori Asesoft, majoretele junior Asesoft, cât şi de ceilalţi membri ai echipei de seniori.

Pentru a participa la eveniment alături de campionii României, doritorii trebuie să se înscrie la concursul dedicat de pe pagina de Facebook Ploieşti Shopping City (www.facebook.com/PloiestiShoppingCity). Cei 3 norocoşi care vor participa la cooking show alături de baschetbaliştii de la CSU Asesoft Ploieşti vor fi aleşi vineri, 3 aprilie, ora 19:00.

Shopping intens la Easter Sale Weekend

Cu o săptămână înainte de Paşte, cei ce isi fac cumpărăturile pentru cea mai importantă sărbătoare a primăverii sunt aşteptaţi la Easter Sale Weekend în Ploieşti Shopping City. Magazinele centrului comercial au pregătit promoţii şi oferte tuturor celor ce îşi doresc să îşi înnoiească garderoba. Cei care au intrat în febra shopping-ului dedicat sărbătorii pascale pot alege dintre cele peste 100 de magazine găzduite de Ploieşti Shopping City, branduri autohnote şi internaţionale, o parte dintre acestea găsindu-se în exclusivitate în Prahova în Ploieşti Shopping City.

Mai mult, cu ocazia Easter Sale Weekend doamnele şi domnişoarele vor fi răsfăţate cu demonstraţii de beauty, iar domnii vor avea parte de demonstraţii sportive.

În plus, pasionații de shopping sunt invitați să participe la tombola cu peste 1000 de premii. Astfel, cei care fac dovada achiziționării de produse de cel puțin 200 de lei și prezintă bonul fiscal la biroul de informații al centrului comercial pot câştiga unul dintre cele 1000 de premii puse în joc.

Iepurașul de Paște îi invită pe cei mici la Fabrica de Ciocolată

Cei mici sunt așteptați la Fabrica de Ciocolată, unde vor împacheta bomboane, vor decora brioșe și prăjiturele, vor colora felicitări specifice sărbătorii de Paște și vor construi castele din jucării Lego. Totodată, Iepurașul de Paște va fi prezent și va face poze cu toți cei care vor participa la atelierele creative. La finalul activităților, câte o diplomă de participare va fi oferită fiecărui mic asistent, care a ajutat la pregătirile de Paște din centrul comercial.

Fabrica de Ciocolată va avea un program prelungit cu ocazia Şcolii Altfel si va fi deschisă în perioada 6 – 10 aprilie între orele 11:00 și 20:00. În weekend, cei mici pot să o viziteze în intervalul orar 11:00 și 21:00.