Bătaie între soţi, la Filipeştii de Pădure: Femeia a ajuns la spital, bărbatul în arest

Redactia -

Bătaie între soţi, la Filipeştii de Pădure: Femeia a ajuns la spital, bărbatul în arest

La data de 23 octombrie a.c., în jurul orei 11.15, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Florești au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că mama sa ar fi fost agresată de către tatăl apelantului, la locuința din comuna Filipeștii de Pădure.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din verificări, stabilindu-se faptul că între cei doi soți a izbucnit un conflict spontan, pe fondul unor discuții mai vechi, aceștia agresându-se reciproc, la un moment dat, bărbatul în vârstă de 73 de ani, lovind-o pe femeia în vârstă de 59 de ani, cu o cărămidă în zona capului, provocându-i leziuni.

Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent, astfel, fiind emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat, prin care s-a dispus evacuarea temporară a acestuia din locuință, și păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de soția sa și de imobilul acesteia.

În baza probatoriului administrat, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.