Bate vântul pe „Ilie Oană”…

Dragos Trestioreanu - Editorial

Bate vântul pe „Ilie Oană”…

De la cel puțin 10-12.000 de suporteri în tribunele și peluzele celei mai moderne arene de fotbal din provincie, „Ilie Oană”, s-a ajuns, vineri seară, la meciul dintre Petrolul și FC Botoșani, la cu maximă îngăduință 3.000 de suflete rămase alături de trupa găzarilor. De ce-i așa? O primă explicație, foarte ușor la îndemână, de altafel, ar fi șocul avut prea brusc de fani. În ultimii trei ani și jumătate, „lupii” au adus lumea la stadion, în număr mare de fiecare dată, chiar și atunci când aerul era aproape irespirabil, din cauza caniculei, ori bătea ploaia la greu sau frigul intra în oase. Au adus-o pentru că jucau fotbal, pentru că lotul era plin de vedete. Evident, vedete la nivelul primului eșalon al României. Cine, oare, avea altfel, poate cu excepția CFR-ului, odată? Cu Geraldo, Teixeira, Albin, Pecanha, de Lucas și alții ca ei, ba și, sporadic, și cu Mutu, Petrolul reprezenta o putere în sportul rege autohton. Ca și o țintă, pe cale de consecință, pentru media din țară, indiferent de felul ei. Ploieștenii începuseră să atragă chiar simpaatia iubitorilor de fotbal din România, cu precădere din afara Bucureștiului, care sperau că s-a găsit, din nou, o echipă care nu numai avea forța să-i facă față Stelei, ci chiar se și putea lua de piept cu multipla campioană. Nu s-a ajuns până acolo, în realitate, nici măcar titlul onorific de vicecampioană nu s-a adjudecat, dar ultimul loc de pe podium devenise parcă o exclusivitate a jucătorilor echipați în galben-și albastru. Asta în afară de cucerirea Cupei României, la numai un an după promovarea în Liga I. Era fotbal pe arena Ilie Oană, ce mai! Și nu numai, ci și acolo unde se deplasau „lupii”.

Paradoxal, și în returul post-anunțul intrării în insolvență, fanii nu au dat bir cu fugiții de pe stadion. Nici măcar atunci când se tot repetau eșecurile de pe teren propriu. Însă, tot atunci, suporterii au trecut peste orice și au venit pe „Ilie Oană” dându-și seama că rezultatele de acasă sunt exclusiv efectul procesului dictat de către patronatul clubului. Nu aveau drept cauză un efectiv lipsit de valoare. Dovada cea mai clară în acest sens: seria de invincibilitate din deplasare întreruptă doar la penultima partidă de pe teren străin, abia pe finalul întâlnirii de la Târgu Mureș. În vară, strategia s-a schimbat total. Iar urmările se văd tot mai clar acum. Mai precis, unnumăr tot mai scăzut de fani, și acasă, și în deplasare. Justificarea cu vacanța de vară nu prea mai ține, deoarece tocmai la debutul sezonului au fost suporteri mai mulți, decât acum când am intrat deja pe ultima sută de metri a anotimpului cald. Dacă nici în seara de dinaintea week-end-ului, Petrolul nu mai atrage decât trei mii de fani, să zicem, ce ar mai fi de explicat?

O a doua justificare a exodului de pe stadion este diferența mult prea mare între loturile din trecutul apropiat și cel de-acum. Chiar dacă se vede un progres pe planul jocului, Petrolul din prezent abia câștigă, a făcut-o prima oară vineri, de fapt, iar atunci când o face, simpatizanții au nevoie de o… pastilă de tensiune. Sau, mă rog, de una care să le îndepărteze emoțiile ce conduc la… sindromul „inima în gât”. Petrolul nu mai este o putere. Nici măcar nu lasă impresia că ar fi vorba despre un vis urât, un coșmar, de care se scapă odată cu trezirea. Nu numai punctele luate de Comisia de licențiere, de-abia acum anulate, în etapa a VII-a, la mijlocul returului sezonului regular, sunt o piatră de moară de grumazul Petrolului, ci și, mai ales, subțirimea valorică a lotului. Cârpit pe ici, pe colo, așa, din mers, obicei autohton, după experiențe peste experiențe, efectivul găzarilor nu oferă mai deloc speranțele ieșirii dintr-un tunel la al cărui capăt să se vadă o luminiță. Cât de mică. Patronul, aflat acum sub control judiciar, ridică din umeri. El ar vinde societatea, dar zice că nu are și cui. Așa că, merge înainte cum o putea și cum o fi. Mai aduce unul-doi jucători de la o altă insolventă, dar retrogradată, pe care i-a avut sub arme un fost președinte de consiliu de administrație al SC FC Petrolul, mai pleacă urechea și aduce și un fost junior al Stelei, plimbat apoi prin toată țara, mai reziliază câte un contract de fotbalist străin, care părea că ar fi fost folositor dacă era lăsat să arate ce poate, mai e loc de „dispariții” suprinzătoare din organigramă, mai ține pe loc jucători care nu prea au de-a face nici cu fișa postului, ba nici cu meseria asta nerecunoscută (încă) de Ministerul Muncii – cea de fotbalist. Și tot-așa, cu barca pe valuri, parcă s-ar aștepta furtuna care s-o răstoarne și s-o împingă la fund. E aproape haos, dacă nu cumva s-a și instalat cu totul!

Ca peste tot, când gluma se îngroașe peste poate, se uită și de declarațiile făcut ante-factum și se trece la tactica amăgirii. Una al cărei „patent”este marcă înregistrată autohtonă. Când s-a spus că neintrarea Petrolului în play-off = faliment, mai degrabă s-a crezut, de către suporteri, nu că ar fi vreo pisică arătată cuiva, ci un… stimulent moral pentru noii jucători. Acum, când play-off-ul devine tot mai mult un țărm prea îndepărtat, se vorbește pe la colțuri de alternative. Stârnind și mai mult curiozitatea fanilor: dacă salvarea ar veni de la un hai așa-numit plan B, atunci de ce nu tocmai acesta nu a fost planul A?!? Firește, nu se pot oferi amănunte în ceea ce privește alternativele de găsire a luminiței de la capătul tunelului insolvenței. SPesemne să nu audă care cumva și alții și să găsească ei, astfel, drumul, înaintea Petrolului! A păstra secretul e ceva minunat pentru cei aflați în corzi. Nimeni nu știe dacă cel înghesuit chiar are alternativă viabilă de salvare sau doar joacă la cacealma.

Chiar dacă în România, cluburile se vând mai greu, trecând de fapt de la un creditor la altul, unul mai lipsit de potență financiară reală decât altul, totuși, trebuie să se știe că mai există, nu-s mulți, e drept, și oameni de afaceri care chiar vor să cumpere. Numai că, nu le poți cere luna de pe cer pentru a le vinde o… mârțoagă. Nu le poți oferi o „mașină aproape pe butuci” și să le ceri prețul de la ieșirea pe porțile firmei producăatoare. Atunci, chiar că nu vin, chiar că nu vor. Căci nu-s proști!