Beat, a furat o bicicletă
Daniel Dimache -
La data de 20 martie a.c., în jurul orei 14.15, polițiștii din cadrul Secției nr.3 de poliție Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au depistat pe strada Cosminele, un bărbat, care se deplasa pe lângă o bicicletă, fiind în stare vădită de ebrietate.
Polițiștii au procedat la legitimarea persoanei în cauză, neputând să furnizeze date cu privire la stabilirea identității sale, aceasta fiind condusă la sediul unității pentru verificări.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba de un bărbat în vârstă de 54 de ani din municipiu, care nu a putut preciza proveniența bicicletei, motiv pentru care polițiștii au desfășurat verificări în zonă, identificând la scurt timp proprietarul bicicletei.
Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul aceleiași zile, bărbatul păgubit, ar fi lăsat bicicleta neasigurată și nesupravegheată, în fața unui magazin, iar după circa 15 minute când a revenit a constatat lipsa acesteia.
Bicicleta în valoare de 1500 de lei a fost recuperată și ulterior restituită proprietarului.
În cauză cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției nr.3 de poliție Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
(Fotografie cu caracter ilustrativ)