Beat bine, a dat cu mașina de gard!
Daniel Dimache -
La data de 1 mai a.c., în jurul orei 7:30, polițiștii Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN1 A în zona km.91 în localitatea Boldești-Scăeni s-ar fi produs un accident de circulație.
Din primele date de la fața locului, un bărbat în vârstă de 46 de ani în timp ce conducea un autoturism pe sensul de mers Ploiești către Brașov și ajungând în punctul mai sus menționat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a acroșat o glisieră metalică aferentă sensului său de deplasare.
În urma producerii accidentului au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.