Becali blufează sau a luat-o razna? Vrea Petrolul!!! Of, Doamne!

Dragos Trestioreanu -

Becali blufează sau a luat-o razna? Vrea Petrolul!!! Of, Doamne!

Astăzi, într-o conferință de presă cu privire la echipa lui, FCSB București, aflată în război deschis cu clubul sportiv al Armatei, patronul din umbră – căci în acte figurează nepoți și veri – al campioanei en-titre a Ligii I de fotbal, Gigi Becali, a făcut, printre altele, și o remarcă referitoare la gruparea fanion a Ploieștiului, Petrolul. Preluată pe toate canalele media – așa e când vobește latifundiarul! -, declarația cu pricina a inflamat însă enorm spiritele aici, în urbea de domiciliu a găzarilor. Pentru cine nu a aflat încă, iată ce a spus, nonșalant, Becali: „Cel mai mult mi-ar plăcea să iau Petrolul. E aproape de București, 15.000 de fani la fiecare meci. Acolo aș fi zeu și iau campionatul în fiecare an. Oriunde mă duc, vine și Mirel Rădoi și voi fi conducător”. Ca ploieștean, dar mai ales ca petrolist, oricine citește frazele de mai sus își pune, fără doar și poate, întrebarea dacă mai recent eliberatul din închisoare blufează sau – Doamne, ferește! – a luat-o razna, din cauza detenției. Ia să vedem:
1. Că – și ce – i-ar plăcea lui Gigi Becali e treaba lui. A petroliștilor este să-și scuipe în sân și să scape printre dinți un „Ptiu, drace!”, chiar dacă declarantul se dă un mare credincios. Cu siguranță că nu numai lui Becali i-ar plăcea la Petrolul, ci și altora le-a plăcut. Pe rând, au fost câțiva, care și-au lăsat amprenta mai mult sau mai puțin. Ce-au lăsat în urmă? Două Cupe ale României și câteva prezențe în cupele europene din această competiție, plus din ocuparea unui loc de Europa, în ierarhia Ligii I. Destul de puțin pentru un club cu o tradiție de aproape un secol, precum Petrolul, titlurile și o Cupă a României fiind câștigate înainte de 1989. Asta ar fi ce-a fost pe plus, fiindcă pe minus a fost mult, foarte mult. Așa cum se întâmplă și în prezent, de altfel, când fanii „lupilor” au trecut de la un film cu happy-end la altul – horror;

2. Că Ploieștiul e aproape de București o știe toată lumea, doar 60 de kilometri despărțind cele două municipii. Ceea ce nu știa toată lumea este că un om de afaceri de talia lui Gigi Becali vrea să facă business, acum, doar cât mai aproape de… Pipera. Și cel mai aproape, na!, este Ploieștiul. Urbe care are are o echipă veche de 91 de ani și suporteri fără pereche. Bașca, o arenă SF, care până mai ieri se dovedea prea mică pentru o dragoste atât de mare. Poți fi „zeu” la Ploiești, da se poate și așa ceva. Dar, niciodată atunci când crezi că 15.000 de petroliști inegalabili și-ar dori să le devină patron Gigi Becali! Ah, desigur, se mai strecoară și câțiva cu tricouri roș-albastre pe… sub cele galben-albastre, la meciurile directe. Însă, numărul este insignifiant. Marea majoritate e formată din cei care strigă în public – sau scriu pe rețele de socializare – „oierule!”, despre patronul mascat al FCSB, și „stână”, atunci când vine vorba de echipa lui. Păi, dacă nu știi – ori te faci că nu înțelegi – că un stadion întreg aproape că te urăște și te și persiflează, iar tu spui că ai fi zeu acolo, parcă nici de un bluf nu mai e loc, ci chiar doar de un… tratament la o instituție specializată! Poate oriunde ar avea loc Becali la o echipă de Liga 1, dar la Petrolul – nici în viața cea de dincolo! Prin absurd, și dacă 1.000 de campionate, nu câte unul în fiecare an, după cum zice, ar lua Gigi Becali, la Ploiești, cu „lupii”, nu ar fi nici zeu, nici Dumnezeu, ci doar un biet saltimbanc, care-i va face să râdă pe cei care aud ce debitează!

3. Că „amenință” că va fi conducător la Petrolul, unde îl va lua cu el pe Mirel Rădoi – nu a precizat și în ce calitate, de director sportiv sau antrenor secund! -, asta ține de obiceiul lui Becali de a-și avea rudele aproape. Nicio problemă, e treaba lui, dar aici, la Ploiești, legăturile acestea de rudenie au dus mai ales la necazuri. Vezi – ca să dau doar un exemplu de dată nu prea îndepărtată – cazul familiei Alexandru, Valentin și Eduard!

Citeşti şi te cruceşti ce-a ajuns fotbalul românesc. Un loc liber pentru oricare scăpat liber… dincolo de drum. Pentru orișicine debitează enormităţi. Unele care – în fapt – provoacă, nu numai scandalizează. La urma-urmei, totuși, nu-i doar vina lui Gigi Becali, ci și a tuturor acelora care, în loc să-l lase să-și savureze zilele de după revenirea în libertate, îl tot caută și-i mai fac și publice inepțiile. Ori visele fantasmagorice. Nu-s chiar puțini, din nefericire. Un lucru este sigur: la Ploiești, la Petrolul, Gigi Becali – NICIODATĂ! Câtă vreme vor exista PETROLUL ȘI SUPORTERII SĂI!