Bogdan Toader: Maternitatea din Ploiești va deveni structură a Spitalului Județean, o măsură drastică, dar necesară

Daniel Dimache -

Bogdan Toader: Maternitatea din Ploiești va deveni structură a Spitalului Județean, o măsură drastică, dar necesară

În ședința din această după-amiază, Consiliul Județean Prahova a aprobat, în unanimitate, reorganizarea celor două spitale pe care le are în administrare, o decizie dură, dar necesară, care reprezintă o prima etapă a transformării Spitalului de Obstetrică-Ginecologie în structură externă a Spitalului Județean.

La această decizie, s-a ajuns după nenumărate încercări de menținere a Maternității Ploiești ca unitate de sine stătătoare, cu personalitate juridică, în speranța că lucrurile se vor schimba.

Într-o postare pe pagina sa de facebook, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, explică raţiunile acestei măsuri, contextul în care a fost luată şi necesitatea de a fi aplicată: 

„Îmi doresc ca în mandatul meu sa ating obiectivele pe care mi le-am propus, iar #sănătatea prahovenilor este primul dintre acestea. Toate acțiunile mele, în acest sens, au ca scop creșterea constantă a calității actului medical și a condițiilor pentru pacienți, continuarea modernizării Spitalului Județean de Urgență Ploiești și a maternității ploieștene.

Știu că, la prima vedere, măsura reorganizării Spitalului de Obstetrică-Ginecologie poate părea mult prea drastică, însă situația acestei unități medicale monospecializate este mult prea dificilă pentru a nu se impune schimbările radicale.

De aceea, văzând faptul că au apărut, în ultimele zile, informații complet denaturate referitoare la situația de la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești, țin să aduc mai multe clarificări privind propunerea de reorganizare a celor două unități medicale aflate în administrarea Consiliului Județean Prahova, astfel încât maternitatea să devină structură a Spitalului Județean de Urgență Ploiești.

1. Adresabilitatea tot mai scăzută. Viitoarele mame au început să ocolească tot mai mult această unitate medicală, din diferite motive, și s-a ajuns la situația ca rata de utilizare a paturilor să fie puțin peste 50%, iar în primul trimestru al acestui an, realitatea să devină și mai critică, cu un grad de ocupare de doar 46,32%, în condițiile în care normativele indică un procent de ocupare de peste 80%!

2.Creșterea datoriilor, respectiv a arieratelor. Unul dintre indicatorii de management care demonstrează că starea financiară a spitalului a devenit precară este nivelul foarte mare al datoriilor acumulate în ultima perioadă. Dacă ne raportăm la primul semestru al acestui an, nivelul total al datoriilor a ajuns la 4,4 milioane de lei, din care doar arieratele – datoriile mai mari de 90 de zile – au atins suma de 1,43 de milioane de lei. Astăzi, în aceeași ședință, am hotărât să alocăm – printr-o rectificare bugetară – 400.000 de lei pentru acoperirea unei mici părți a acestor arierate. Pe de altă parte, în condițiile scăderii drastice a adresabilității pacientelor către această unitate medicală, cheltuielile salariale depășesc 100% din contractul cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Prahova.
Integrarea maternității ploieștene în structura Spitalului Județean de Urgență Ploiești este, în cele din urmă, atât în beneficiul viitoarelor mămici și a nou-născuților ce vor fi aduși pe lume în această unitate, cât și a spitalului, per ansamblu.

În prezent, conform contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, tariful pe caz ponderat la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești este de 1.430 de lei, aferent categoriei V în care este încadrată maternitatea.

Foarte important este și faptul că reorganizarea va fi benefică din punct de vedere financiar, pentru că fondurile primite vor crește la 1.600 de lei pe caz ponderat, aferente unui spital de categoria III, reflectându-se ulterior în activitatea medicală.

Această creștere a finanțării va da posibilitatea alocării de fonduri de la bugetul județului pentru investiții, așa cum este normal, și nu pentru achitarea datoriilor acumulate din cauza cheltuielilor defectuoase, cu care avem de-a face în prezent.

Vă voi ține la curent cu pașii ce vor fi făcuți pentru a fi corect informați în legătură cu reorganizarea celor două spitale prahovene și am încredere că veți analiza corect decizia luată, astăzi, în unanimitate, de către consilierii județeni.

Vă asigur că toate aceste măsuri vor avea drept rezultat creșterea calității actului medical și a condițiilor de cazare !”