Bogdan Toader: „Ministrul Sănătăţii mi-a dat dreptate”

Daniel Dimache -

Bogdan Toader: „Ministrul Sănătăţii mi-a dat dreptate”

În urma vizitei-fulger a ministrului Sănătăţii la Ploieşti, Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova a făcut următoare comunicare în social media:

„Mai bine mai tarziu, decât Niciodată! Ministrul Sănătății mi-a dat dreptate!

Ministrul Sănătății, domnul Nelu Tătaru a confirmat soluțiile pe care le-am solicitat și noi, public, ieri, pentru rezolvarea problemelor legate de supraaglomerarea UPU, în vizita sa, de astăzi, la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

Pacienții suspecți Covid-19 nu ar trebui să rămână în izolare la UPU, ci în izolare în alte spitale suport! Așteptăm desemnarea noilor spitale suport și redistribuirea personalului pentru a rezolva, odată pentru totdeauna, supraaglomerarea UPU.

O să verific în fiecare zi dacă se pun în practică aceste soluții. Prahovenii trebuie să fie diagnosticați și tratați eficient și rapid, indiferent dacă au patologie Covid-19 sau non-Covid!

Există soluții, trebuie doar ca instituțiile abilitate să își facă treaba!” – a precizat Bogdan Toader.