Bogdan Toader, scrisoare deschisă adresată lui Ludovic Orban, despre racolarea primarilor PSD

Daniel Dimache -

Bogdan Toader, scrisoare deschisă adresată lui Ludovic Orban, despre racolarea primarilor PSD

Bogdan Toader: O nouă confirmare a ipocriziei care domnește în Partidul Național Liberal!

Scrisoare deschisă adresată președintelui Partidului Național Liberal, Ludovic Orban

Domnule Ludovic Orban,

La începutul acestei săptămâni, ați declarat – în calitatea dumneavoastră de președinte al Partidului Național Liberal – că, în alegerile locale, partidul pe care îl conduceți nu va primi în rândurile sale niciun primar care astăzi este membru al Partidului Social Democrat. Mai mult decât atât, ați punctat și faptul că nu veți accepta drept candidați ai PNL în viitoarele alegeri foști membri ai PSD! Ați afirmat textual: „A doua decizie pe care am luat-o, care este în lumina deciziei anterioare a partidului care a vizat parlamentarii, care a fost luată după învestirea Guvernului pe care îl conduc, este aceea ca în alegerile locale PNL să nu primească ca şi candidat la funcţia de primar niciun primar care este astăzi în PSD”. Observ că, la nivelul județului Prahova, mai mulți primari ai Partidului Social Democrat anunță zilele acestea trecerea la PNL.

Vă solicit, domnule Orban, să ne precizați când spuneți adevărul! În cadrul conferințelor de presă de la București sau atunci când de la centru li se transmit oamenilor dumneavoastră din teritoriu mesajele privind atragerea social-democraților de partea organizațiilor PNL?

Sau poate chiar nu aveți cunoștință despre ceea ce se petrece la nivelul întregii țări… Deși îmi este imposibil să cred că toate acestea se întâmplă fără girul dumneavoastră și fără să fie la îndemnul dumneavoastră!

Bogdan Andrei Toader – Presedinte PSD Prahova
6 februarie 2020