BREVETUL de 200 km GREEN MOUNTAIN – Eveniment sportiv, sâmbătă, la Ploieşti
Redactia -

Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat solicitarea Asociației Bikepacking Adventures cu privire la organizarea în ziua de sâmbătă – 29.03.2025, a evenimentului de anduranță BREVETUL de 200 km GREEN MOUNTAIN, având ca punct de start – sosire : Parcul Mihai Viteazul – esplanada din fața statuii Mihai Viteazul.
Plecarea va fi din zona statuii Mihai Viteazul, în direcția DN 1, pe Bulevardul Republicii, până la intersecția cu Șoseaua Vestului, unde participanții vor face dreapta și vor continua până la intersecția cu str. Găgeni, unde vor face stânga și vor ieși din Municipiul Ploiești prin zona Spitalului Județean.
Evenimentul presupune reunire unui număr de 15 – 20 bicicliști participanți, în intervalul orar 06.30 – 07.00 dimineața, pe platoul din fața statuii Mihai Viteazul, în vederea plecării pe traseu.
Pentru retur, cicliștii vor apărea în grupuri mici, de câte 2 – 3 – 5 persoane, în intervalul orar 16.00 – 20.30, în funcție de viteza de deplasare a fiecăruia. Aceștia se vor întoarce în zona statuii Mihai Viteazul, dinspre DN1B, urmând traseul pe str. Gh. Doja până în dreptul statuii Mihai Viteazul, unde vor fi așteptați de un delegat al asociației organizatoare. Deplasarea pe traseu se va face cu declarație pe propria răspundere a fiecărui participant.