Bătrânul care şi-a ucis fiul a fost arestat preventiv. Acesta are antecedente penale

Redactia -

C O M U N I C A T

Prin încheierea pronunţată de Secţia Penală a Tribunalului Prahova la data de 19.03.2012 a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului M.G., în vârstă de 78 de ani, pe o perioadă de 29 zile, începând cu 19.03.2012, până la data de 16.04.2012 inclusiv. Inculpatul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută de art. 174 Cod penal raportat la art. 175 al. 1 lit. c Cod penal, reţinându-se în sarcina acestuia că la data de 18.03.2012, în jurul orei 19,45, în urma unei altercaţii cu fiul său M.C., în vârstă de 43 de ani, l-a lovit pe acesta din urmă cu un butuc din lemn, având o lungime de 30 cm şi un diametru de 10 cm, în zona capului, cauzându-i leziuni ce au condus la decesul victimei. Potrivit fişei de cazier judiciar, inculpatul a mai avut comportament violent şi anterior, fiind condamnat la pedeapsa amenzii penale pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau ale violenţe prevăzută de art. 180 al. 2 Cod penal printr-o sentinţă penală pronunţată în anul 1994 de Judecătoria Ploieşti. Tribunalul a respins cererea formulată de inculpat de luare a măsurii preventive a obligări de a nu părăsi localitatea, ca fiind neîntemeiată.  Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat calea de atac a recursului ce urmează a fi soluţionat de Curtea de Apel Ploieşti.

 

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova