Bunuri furate valorând 1.800 de lei, vândute pe… 150 de lei şi un litru de ţuică

Mihai Ciobanu -

Bunuri furate valorând 1.800 de lei, vândute pe… 150 de lei şi un litru de ţuică

Duminică, 14 iunie a.c., Poliția Băicoi a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 75 de ani căruia i-ar fi fost sustrase mai multe bunuri, respectiv un cazan de țuică din cupru, un polizor și alte accesorii, în valoare totală de peste 1.800 de lei, dintr-o magazie a locuinței sale.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști aceștia au identificat doi bărbați din orașul Plopeni, în vârstă de 44 și respectiv 47 de ani, bănuiți de comiterea faptei. Cu privire la aceștia s-a stabilit că, în luna mai ar fi efectuat diferite munci agricole în folosul persoanei vătămate, ocazie cu care ar fi avut acces în curtea și anexele gospodărești ale imobilului.

Bunurile sustrase au fost recuperate de polițiști de la o altă persoană care le cumpărase de la cei doi bănuiți contra sumei de 150 de lei și a unui litru de țuică, acestea fiind restituite proprietarului.

Cercetările vor fi continuate de către polițiștii din Băicoi pentru stabilirea întregii activități infracționale, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.