Burlacu & Co. și-au luat revanșa, la scor, în fața clujenilor de la U-Mobitelco, în al doilea meci al semifinalei play-off-ului LNBM

Redactia -

Burlacu & Co. și-au luat revanșa, la scor, în fața clujenilor de la U-Mobitelco, în al doilea meci al semifinalei play-off-ului LNBM

Dacă marți, 13 mai 2014, baschetbaliștilor campioni en-titre de la CSU Asesoft Ploiești nu le-au fost suficiente cele 89 de puncte bifate, în primul meci din semifinalele play-off-ului LNBM, pentru a se impune în dauna echipei U-Mobitelco BT Cluj-Napoca, aceasta terminând duelul cu un ecart de 10 lungimi, a doua zi, tot în sala Olimpia, au înscris cu unul mai mult, dar au primit doar 67, egalând astfel scorul la general, înaintea mutării confruntării în Ardeal, din zilele de 20 și 21 mai. De data aceasta, adversarilor nu le-a mai mers din plin aruncările de la distanță, doar 7 reușite din 25 de tentative, nu 21, ca înainte cu 24 de ore, așa că, Asesoftul s-a impus destul de lejer în trei dintre cele patru sferturi ale partidei, doar unul singur, al treilea, încheindu-l în dezavantaj, dar la limită. Primul act a fost adjudecat cu 21-16, în cel secund find câteva momente de emoții, „alb-negrii” apropiindu-se amenințător, însă, până la pauza mare, Gerald Raymond Lee jr, Cătălin Burlacu (foto sus, în duel cu Darius Hargrove; Mirela OPREA) și ceilalți coechipieri folosiți atunci de către antrenorul Vladimir Arnautovic au dus scorul pe tabelă la un destul de confortabil 44-30, ulterior unui sec 23-14. La reluare, clujenii au încercat să reintre în joc, avându-l, din nou, pe Darius Hargrove drept „primă vioară”, însă mai mult de un sfert câștigat la un singur punct diferență (25-24) nu au reușit. În ultima parte, Asesoftul a făcut total legea, Alhaji Mohammed (foto jos, aruncând la coș, cu toată opoziția lui Branko Cuic, sub privirile lui Miljan Medvedj și, în plan depărtat, Bojan Popovic; Mirea OPREA) s-a dezlănțuit, înscriind coș după coș, din toate pozițiile și prin toate procedeele! Iar, după un 22-12, tabela a arătat, la final, rezultatul de 90-67. A fost o confruntare în care ploieștenii au condus non-stop, au avut un ecart și de 27 de puncte, pe parcurs, demonstrând astfel că succesul oaspeților, din ziua precedentă, a fost mai mult unul accidental, grație unei zile rar de prins în privința aruncărilor de la distanță.

AlhajiPunctele gazdelor au fost reușite de Filip Adamovic (5), Cătălin Burlacu (12; 2×3), Alhaji Mohammed (21; 1×3), Vladimir Tica (4), Gerald Raymond Lee jr. (19), Ante Krapic (16; 2×3), Bojan Popovic (3) și Adrian Guțoaia (10). Au mai evoluat, dar nu au reușit vreun coș, Szijarto Levente și Vlad Negoițescu, pe bancă rămânând, pe tot parcursul disputei, Vlad Dumitrescu și Adrian Movileanu. Pentru oaspeți au punctat: Miljan Medvedj (11; 3×3), Cătălin Baciu (6), Ioan Alexandru Pop (4; 1×3), Mihai Silvășan (7; 1×3), Boris Lalovic (5), Mario Lazar (4), Darius Hargrove (23; 2×3) și Branko Cuic (7). Nu au fost folosiți deloc Ivan Kuburovic și Kuti Nandor, iar Joshua Kenneth Sparks, deși a fost prezent 15 minute și tot atâtea secunde pe parchet, nu s-a „lipit” de vreun coș. Al doilea joc din această semifinale a fost arbitrat de un trio format din Marius Ciulin (Constanța), Alin Mircea Faur (Timișoara) și Fabiana Martinescu (Sibiu), supervizați de comisarul FIBA, Ioan Olaru, din București. Din nou, poate și din cauza ploii torențiale de afară, destul de puțini iubitori ai baschetului din Ploiești au luat calea sălii de sport din Parcul Tineretului, un număr cu mult mai redus decât cel al spectatorilor de până la exitindere și modernizare. Sau, poate, s-a obișnuit lumea cu Asesoftul, care câștigă, an de an, trofee?! Nu e deloc normal să fie așa, însă.

Urmând să plece la Târgu Mureș, săptămâna viitoare, la adăpostul unui 2-0, la general, față de 1-1 din cealaltă semifinală, CSM Oradea pare acum a avea un mic avantaj, după ce s-a impus și în al doilea joc, în sala Antonio Alexe, în dauna echipei BC Mureș, cu scorul de 90-74 (16-22; 31-19; 27-12; 16-21). Interesant este că, jucând tot pe teren propriu, bihorenii au încasat din nou 74 de puncte, dar au reușit cu 10 în plus, față de prima întâlnire.