BUŞTENI / Primarul Emanoil Savin are grijă de copii

Redactia -

BUŞTENI / Primarul Emanoil Savin are grijă de copii

Ziua Internaţională a Copilului aduce premii şi pentru copiii din afara Ploieştiului: aproximativ 300 de elevi de la şcolile şi grădiniţele din Buşteni, care în anul şcolar 2011-2012 au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele europene, naţionale sau judeţene, au primit  diplome şi bani pentru excelenţa într-unul sau mai multe domenii.

          Sărbătoarea copiilor s-a desfăşurat în sala de spectacole a Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie (CPPI) Buşteni. Primarul Emanoil Savin, în calitate de gazdă a evenimentului, a înmânat premii în valoare totală de 70.000 de lei (la concursurile europene şi naţionale premiul I a fost de 600 de lei, premiul II – 500 de lei, premiul III – 400 de lei şi menţiune – 300 de lei, iar la cele judeţene premiul I – 300 de lei, premiul II – 200 de lei, premiul III – 100 de lei şi menţiune – 50 de lei).    

De asemenea, de ziua lor, peste 1000 de copii, chiar şi cei cu vârsta cuprinsă între 1 şi 3 ani, au primit, din partea Primăriei şi a Consiliului local Buşteni, pachete cu dulciuri şi alte atenţii.