Caii „texanilor” din Cina săltaţi de Poliţia Locală

Daniel Dimache -

Caii „texanilor” din Cina săltaţi de Poliţia Locală

În dimineața zilei de vineri, 29.06.2018, un echipaj al Poliției Locale Ploiești din cadrul Serviciului Ordine Publică s-a deplasat în Cartierul Cina, în urma unei sesizări comunicate prin dispeceratul instituției, care a depistat doi cai lăsați în libertate și fără supraveghere, în parcul situat pe strada Andrei Mureșanu.

Deoarece proprietarii cailor nu au fost identificați, polițiștii locali au reținut animalele până la sosirea reprezentanților Parcului Memorial Constantin Stere. Aceștia au preluat caii și i-au transportat în siguranță la adăpostul de la Bucov, întrucât prezentau pericol pentru populație. Oricum, în municipiul Ploieşti este interzisă creşterea cailor şi a altor animale, iar căruţele au acces pe un traseu limitat, în apropieerea Oborului, nicidecum şi  Cartierul Cina-Andrei Mureşanu.

În zona respectivă, permanent sunt lăsate să pască mai multe cabaline pe zona verde, proprietarii fiind nişte „texani” agresivi care locuiesc în zona învecinată, cartierul „Radu de la Afumaţi”. De fapt, ei înşişi, „texanii” blochează carosabilul în spatele blocurilor, când se strâng o mulţime în stradă,  fiind o aventură să te deplasezi şi cu autovehiculul pe acolo, ca să nu mai vorbim ca pieton.

Dacă proprietarii cailor îi revendică, ca să primească animalele vor trebui să plătească amenda şi costul de transport şi cazare a cabalinelor.