Calificare „muncitorească” a Petrolului, în „16”-imile Cupei României, la marginea Pantelimonului. A fost un déjà vu din campionat! Vor aduce ploieștenii, din nou, o echipă de Liga 1 pe arena Ilie Oană, la fel ca acum un an?

Dragos Trestioreanu -

Calificare „muncitorească” a Petrolului, în „16”-imile Cupei României, la marginea Pantelimonului. A fost un déjà vu din campionat! Vor aduce ploieștenii, din nou, o echipă de Liga 1 pe arena Ilie Oană, la fel ca acum un an?

Așa cum era de așteptat, obicei de altfel încetățenit și la echipele de Liga 1 din țara noastră, atunci când se dispută meciuri de până în semifinalele Cupei României, la mijlocul săptămânii, antrenorii combatantelor apelează des la așa-zisa garnitura secundă. O strategie pentru care au optat, miercuri, 21 octombrie 2020, și tehnicienii Metaloglobusului și Petrolului. Gazdă pe arena cu suprafață acoperită cu iarbă artificială – despre care, la final de joc, Viorel Moldovan, omologul petrolist al lui Gabriel Manu, fiul fostului portar al Rapidului, Ion Manu, declara că ar trebui interzisă, ca și toate de același gen din România – Metaloglobus a mizat pe rezerve. Deloc diferit a procedat și Petrolul, cu mențiunea că banca și… tribuna „lupilor” sunt superioare bucureștenilor, oricum ar da-o fotbaliștii din cartierul Pantelimon. Și tocmai această diferență a „ieșit la suprafață” precum uleiul, dar – e drept – după un meci așa cum îi place „Masculului Alfa” din tabăra oaspeților. Mai precis, de luptă non-stop, cu „salopete” peste echipament, cu muncă fără oprire, cu pus osul etc. Muncitorește, cum se zice în jargonul peluzei! Din acest punct de vedere, victoria – scor: 2-1 (0-0; 1-1; 2-1) – a „galbenilor” și, implicit, calificarea lor în „16”-imile Cupei României, fază în care intră în competiție și formațiile de prim eșalon, au fost absolut meritate. Una peste alta, un fel de déjà vu, nu numai ca rezultat final, ci și ca evoluție a scorului, numai prelungirile de de 30 minute diferind față de partida din campionat de la Recea!

O primă repriză fără goluri și cu faze calde puține, deși vremea era superbă pentru fotbal, parcă așa zice limba de lemn, terenul a fost uscat, deși la fiecare minge aruncată sau șutată sărea covorul verde de parcă era călcat de elefanți! Are dreptate și Moldovan, ce mai tura-vura. În plus, fiecare cădere pe gazon aproape că se lăsa cu… vânătăi pentru băieți. Ceea ce nu a fost totuși de înțeles este duritatea maximă a intrărilor jucătorilor de la Metaloglobus, de parcă așa primiseră sarcină de la Manu, Doamne, iartă-mă! Scopul a fost atins „cu bine”, Saim Tudor fiind scos din joc de către junele Ciubotaru, aproape de pauză, fără ca arbitrul piteștean Robert Avram să ia vreo măsură disciplinară absolut regulamentară. Și nici asistentul de la tușa unu, Bogdan Duță, din Galați, nu i-a semnalat centralului, cu mâna la buzunarul de la piept, că trebuia să-l avertizeze pe fundașul dreapta al bucureștenilor. Asta deși contactul fusese chiar în ochii moldoveanului! Cât îl privește pe Ciubotaru, acesta a fost eliminat în minutul 60, când l-a oprit din cursă, aproape de marginea exterioară a careului de „16 metri”, pe Matiș, scăpat singur spre buturile lui Nedelcovici.

Din fericire pentru Viorel Moldovan, ceilalți coechipieri ai râmniceanului au scăpat cu bine după atacurile violente ale adversarilor, ca și din clinciurile provocate tot de către aceștia. Altfel, iar, apărarea  găzarilor a cedat prima imediat după pauză. Și tot la un corner, ca și la Recea, în meciul din campionat, din urmă cu trei zile. Spre deosebire însă de confruntarea din Maramureș, la București ecartul gazdelor a durat numai aproape două minute, egalarea punând duelul în bună regulă, penaltiul just acordat, deși, evident, contestat dur  de Lungu & Co., părând, apoi, să rezolve, mai precis din minutul 81, soarta partidei și, desigur, a calificării. Dar nu a fost să fie așa, astfel încât au urmat mai sus-amintitele reprize de prelungiri, la finele primeia rezolvându-se ceea ce trebuia rezolvat încă din timpul regulamentar de joc, nemaifiind nevoie de extra-time. Parte a prelungirilor în care Petrolul a fost aproape și de 3-1, ba chiar și, posibil, de un 4-1!

Referitor la golul primit după 120 de secunde de la reluare, cornerul a fost bătut din dreapta, nu din stânga ca la Recea, însă lipsa de marcaj pe axul central defensiv a fost identică. Că erau acolo Meijers sau Huja, respectiv Mondragón ori Manolache, rezultatul a fost același: goluri ale lui Oiță, respectiv Găvârliță, ca să și… rimeze! Reacția petroliștilor a fost rapidă, cum scriam mai sus, fundașul central stânga al ploieștenilor, rămas dator cu marcajul la golul de 1-0 pentru Metaloglobus, și-a răscumpărat eroarea și a punctat, cu o lovitură de cap precisă, din dreapta careului mic, în diagonală, în minutul 49. Cum Buhăescu a schimbat colțul la lovitura de pedeapsă dictată de Avram, pentru împingerea clară și fără rost a lui Balint, de ex-petrolistul Cazan, și calculul dimensiunilor porții nu a mai fost atât de exact precum la Recea. Așa că, balonul a trecut pe jos, pe lângă bara verticală din dreapta lui Nedelcovici, cel care ghicise însă direcția execuției, ca și Bota, acum trei zile!

Apropo de Nedelcovici, el și rezerva sa, în fapt titularul de drept, Gavrilaș, provin de la Astra, Metaloglobusul fiind un fost și actual „banc de probe” al giurgiuvenilor! De altfel, doi tineri astriști au și fost titulari, mijlocașul central Chiriac și atacantul Găvârliță, cel din urmă – autorul deschiderii scorului, dintr-un frumos plonjon, „capul” lui din careul mic trimițând balonul direct în colțul din dreapta al buturilor mereu nervosului Nedelcovici. Mai ales când evoluează contra… Petrolului! Noroc, ulterior, aproape de schimbarea terenului, în prelungiri, de pivotarea superbă a lui Roigé Rodríguez, la 12 metri, una care i-a lăsat cu gura căscată pe Cazan, Sota și Nedelcovici, rămași astfel fără replică eficientă la șutul plasat direct în colțul din dreapta, cu stângul, pentru un definitiv 2-1! Deci, remontadă iar și succes identic cu acela de la Recea, după multă muncă, la fel ca și acolo. Iar acum, se așteaptă, din nou, pe arena Ilie Oană, precum anul trecut,  să vină o echipă de Liga 1. Până la revenirea la duelul din  Pantelimon, o singură constatare: surprinzător de bun debutul juniorului de 17 ani Bogdan Vlad, adus de Petrolul de la Viitorul Cluj, acesta prinzând echivalentul unei reprize, cu minutele adunate aproape de finalul timpului regulamentar al meciului, plus cele două reprize prelungiri și extra-time-ul acestora! Bătăios, curajos, nefugind de minge, tehnici, cu viteză, Vlad a fost aproape de a-și marca debutul cu un gol, dar a fost oprit eronat, la o pasă a marcatorului decisiv catalan, de la a mări ecartul la două lungimi! Însă, nu numai pentru atât a impresionat! E clar că trebuie să mai fie revăzut și în L2, neputând fi date verdicte inapelabile după un singur meci. Cât despre prestația celorlalți, îmi rezerv dreptul de a mai comenta, până în derbiul cu FC U 1948 Craiova, de duminică, 25 octombrie, ora 15.45.

Foto: Ionuț CĂRBUREANU, www.digisport.ro și www.fcpetrolul.ro