Campanie de colectare a deşeurilor electrice cu premii, la Ploieşti

Redactia -

Campanie de colectare a deşeurilor electrice cu premii, la Ploieşti

Asociaţia RoRec, împreună cu autorităţile locale, colaborează permanent în vederea dezvoltării unei infrastructuri coerente de colectare a deşeurilor electrice şi electronice (DEEE), în folosul cetăţenilor. În acest weekend va avea loc o nouă acţiune de colectare în Municipiul Ploieşti.

 

Vineri şi sâmbătă, 20-21 septembrie 2013, în Municipiul Ploieşti vor fi deschise 11 puncte provizorii de colectare, unde cetăţenii pot aduce deşeurile electrice şi electronice de care doresc să se debaraseze responsabil, în următoarele locuri:

 

  1. Zona Hale – în fața Halelor Centrale                                               
  2. Bariera București – în față la Orient                                    
  3. Zona Muzicanți – la piață                                          
  4. Zona Mihai Bravu – la piață                                      
  5. Zona Cioceanu – în stația de autobuz                                               
  6. Zona Lămâița – în stația de autobuz                                    
  7. Zona Malu Roșu – în stația de autobuz din fața Carrefour                                       
  8. Republicii – în față la Mega Image                                       
  9. Păltiniș – în stația de autobuz                                    
  10. Zona Nord – în fața Complexului Mare                                           
  11. Zona Cameliei – în parcarea auto de la Gostat                                                                                                                                                                                            

Asociaţia RoRec, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti, oferă o alternativă cetăţenilor ce deţin deşeuri electrice grele sau voluminoase: preluarea gratuită de la domiciliu sau sediu de firmă a acestora. Cei interesaţi au la dispoziție un număr apelabil gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă: 0800 444 800. Aceştia pot suna la acest număr gratuit, 7 zile din 7, între orele 9.00-17.00 pentru a programa ridicarea respectivelor deșeuri de la domiciliu sau sediu de firmă. Alte numere la care poate fi solicitat acest serviciu sunt 0751 302 115 sau 0722 249 879, apelabile cu tarif normal, de miercuri până sâmbătă, între orele 9.00-16.00.

 

O dată cu introducerea acestui nou serviciu gratuit de preluare a deşeurilor electrice şi electronice de la domiciliu sau sediu de firmă, pe lângă posibilitatea de a le depune la unul dintre cele 11 puncte de colectare provizorii, devine din ce în ce mai ușor pentru cetăţeni să scape corect și rapid de deşeurile electrice, respectând natura și legea. Iar la numărul TelVerde 0800 444 800 aceştia pot afla informaţii utile despre colectare şi reciclare, sfaturi şi noutăţi despre serviciile oferite de Asociaţia RoRec.

 

“Invităm locuitorii din Municipiul Ploieşti să se implice atât în acţiunea de colectare a DEEE din această săptămână, cât şi în toate celelalte proiecte pe care Asociaţia RoRec le desfăşoară în acest sens. Ne dorim ca prin acţiunile şi proiectele pe care le realizăm să stimulăm comportamentul civilizat și responsabil al oamenilor față de colectarea şi reciclarea DEEE.”, a declarat Andreea Dumitru, manager regional al Asociaţiei RoRec.

 

Cei care vor alege să se debaraseze de echipamentele electrice vechi sau uzate în cadrul acestei acţiuni de colectare din Ploieşti, vor avea şansa să câştige, prin tragere la sorţi, unul dintre următoarele premii puse în joc de membrii Asociaţiei RoRec, Skill, Candy, Philips şi Indesit: 5 cafetiere şi 5 maşini de călcat marca Philips, 5 maşini de găurit de la Skill, 4 frigidere şi 5 cuptoare cu microunde digitale oferite de Candy şi 3 hote marca Indesit. Tragerea la sorţi a câştigătorilor acestei tombole va avea loc pe 23 septembrie, ora 10.00, în interiorul Galeriilor Comerciale.